Industria alimentară a ajuns una dominată de falsuri, o industria în care consumatorul este înşelat zilnic. Găsim salam de Sibiu cu mucegai fals, făcut la repezeală din făină şi orez, celebrii cârnaţi de Ploşcoi făcuţi pe te miri unde, dar numai la Pleşcoi nu, salam de vară după reţete făcute după ureche de producători şi multe altele. Câtă carne mai conţin preparatele din carne este o întrebare la care etichetele produselor se încăpăţânează încă să nu spună nimic. Ascunderea calităţii scăzute a unui produs sau a unui ingredient alimentar se numeşte ştiinţific „disimulare”, iar etichetarea incorectă este inclusă în categoria fraudelor alimentare.
Pentru toatea aceste nereguli există, cel puţin teoretic, şi sancţiuni, dar cu toate acestea, industrie alimentară s-a transformat într-un laborator al experimentelor chimice, iar produsele tradiţionale sunt înlocuite de cele mai multe ori cu falsuri. Pentru a înţelege cum a ajuns industria alimentară aici, ar trebui să ne întoarcem în timp, în anul 1995 când la presiunile procesatorilor de carne, Ministerul Agriculturii a acceptat să se renunţe la standardele naţionale de calitate. Locul lor a fost luat de standardele de firmă, iar mai departe situaţia a scăpat de sub control.
Ce erau standardele naţionale
Standardele naţionale erau stabilite pentru anumite tipuri tradiţionale de mezeluri. Salamul Victoria, salamul de Sibiu, cărnaţii olteneşti, parizerul, cărnaţii cabanos erau numai câteva din aceste produse. În total vorbim despre circa 20 produse pentru care existau reţete bine stabilite. Trebuia respectat conţinutul de carne, de slănină, de sare, condimente etc. După standardele naţionale, gramajul era stabilit în procente pentru fiecare. La fel de bine reglementat de către Ministerul Agriculturii prin standardele naţionale era şi procesul tehnologic de maturare, fierbere şi afumare. Tot în aceeaşi termeni se discuta şi despre preparatele din carne, altele decât cele din categoria tocături. Pentru ceafa afumată, caiserul, costiţa etc, concentraţia de saramură care se injecta pe kilogramul de carne era bine stabilită. În urma proceselor de fierbere şi afumare, care aveau timpii tehnologici de eliminare a apei bine definiţi, produsul ieşea uscat şi nu îmbibat cu apă ca să tragă mai greu la cântar cum vedem astăzi. De fapt, acum ele primesc un adaus de caragenan (E407) pentru a reţine apa.
Mezelurile, cea mai mare păcăleală
Odată cu eliminarea standardelor naţionale, fiecare firmă şi-a făcut propriile standarde pentru produse, dar din păcate, de multe ori nici acestea nu sunt respectate, spune Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).
Sunt procesatori care aduc pe piaţă produse ieftine, dar ele au un conţinut mare de apă şi slănină. Nu de puţine ori au un conţinut mare de emulsie de şorici şi MDM (tocătură de zgârciuri, oase, resturi de piele, ligamente şi ţesut conjunctiv).
800 milioane de euro reprezintă anual frauda alimentară, după unele estimări, dar în lipsa unei reţele naţionale de laboratoare specializate, cifra este extrem de evazivă
Practic, mezelurile sunt cea mai mare înselătorie pe care industria alimentară ne-o serveşte zilnic. Majoritatea sunt produse de proastă calitate, dar procesatorii se ascund în spatele lozicii „românii au o puterea de cumpărare scăzută şi trebuie să le oferim produsele pe care şi le pot permite”.
Mâncăm brânză fără lapte
Nici produsele lactate nu fac excepţie. În lipsa unei etichetări corecte mâncăm iaurt cu adaos de amidon pentru a fi mai gros sau brânză care nu a văzut niciun strop de lapte. Cum poate justifica cineva că preţul unui kilogram de brânză de capră care se vinde 8-9 lei, în condiţiile în care pentru un kilogram de brânză îţi trebuie 3-4 litri de lapte. În general, aceste produse provin din Bulgaria şi în cazul lor ar trebui vorbit şi despre trasabilitatea produselor. Aici ar trebui să intervină obligatoriu Ministerul Agriculturii pentru a crea la fiecare punct vamal centre sanitar veterinare care să aibă posibilitatea efectuării unor analize importante, în regim de urgenţă, pentru unele produse, susţine Dragoş Frumosu.
Tehnologii care ne vând arome de carne
Industria alimentară a ajuns astăzi extrem de avansată. Atât de avansată încât îţi poate servi un produs din categoria tocături aproape fără carne. Apa, soia, potenţiatori de aromă, coloranţi, conservanţi etc, ni se vând la preţ de carne fără ca noi să ne dăm seama în lipsa unei etichetări corecte a produsului. Câţi dintre noi nu am văzut pe o etichetă înscrisul “proteină animală”, dar câţi ştim ce ascunde acest înscris. De fapt vorbim despre orice resturi de carne care conţin proteină, ele fiind transformate într-o mâzgă. Se adaugă apă pentru rehidratarea ei, câştigându-se, evident, ceva şi din adaosul de apă, după care totul se vinde la preţ de carne. Se adaugă din belşug potenţiatori de aromă pentru a transforma un produs fără niciun gust într-o delicatesă. În goana după câştig, unii procesatori ne servesc practic produse de proastă calitate care ne pun sănătatea în pericol.
Ministerul Agriculturii trebuie să facă rapid demersurile pentru restabilirea standardelor naţionale, păstrând, evident, şi dreptul procesatorilor de a avea şi propriile reţete. Produsele astfel făcute nu trebuie însă să fie vândute sub denumiri tradiţionale pentru a induce în eroare consumatorul. Mai mult, dacă reţetele nu sunt respectate vorbim despre un atentat la sănătatea populaţiei şi, în acest caz, amenzile trebuie să fie exemplare, mergându-se pînă la închiderea firmei şi nominalizarea publică a patronului. Dragoş Frumosu, preşedintele FSIA
Frauda alimentară zburdă pe rafturi
La ora actuală România nu are un program strategic pentru depistarea fraudei alimentare, lipsindu-i chiar laboratoarele specializate. Frauda alimentară este estimată la circa 800 de milioane de euro anual, ea crescând exponenţial în ultimii ani, dar cu toate acestestea produsele alimentare nu sunt supuse verificărilor din punct de vedere calitativ şi cantitativ pentru că nu avem o reţea de laboratoare specializate, acreditate RENAR. Toată lumea arată cu degetul spre ANSVSA când vorbim despre etichetarea produselor, dar în realitate competenţele privind verificarea etichetării nutriţionale a produselor alimentare se împart cu Ministerul Agriculturii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului. Se împarte doar teoretic pentru că în lipsa unor laboratoare speciale care să aibă acreditate metodele pentru stabilirea fraudei alimentare nu prea sunt multe de făcut. “La noi se fac analize microbiologice şi fizico-chimice. A trei componentă a analizei, cea a conformităţii produsului din punct de vedere calitativ şi cantitativ nu se face pentru că nu avem laboratoare”, potrivit lui Dragoş Frumosu. În 2016, banii pentru înfiinţarea acestei reţele de laboratoare au fost daţi de Guvernul Cioloş dar ulterior, Guvernul Grindeanu a retras finanţare, fără explicaţii, anulând oportunitatea ca pe piaţa alimentară să se facă ordine. Aceasta este cea de a doua şansă ratată pentru înfiinţarea ei, după ce în exerciţiul financiar 2007-2013, ANSVSA a avut la dispoziţie fonduri europene pentru realizarea proiectului, dar nu a tras niciun ban, iar fondurile s-au pierdut. Până când se va rezolva această problemă, vom continua să fim cobaii industriei alimentare şi să ne perfecţionăm cunoştiinţele în domeniul chimiei aplicată. Carnea injectată cu apă şi sare, antibiotice, E-uri şi multe altele, fructe şi legume cu pesticide, alimentele bio pline de chimicale şi etichete falsificate vor face în continuare parte din meniul zilnic al românilor
50 de milioane de euro ar fi suma necesară pentru înfiinţarea unei reţele naţionale de laboratoare moderne, acreditate RENAR, cu ajutorul cărora să fie combătută eficient frauda alimentară
Consumatorii ar trebui să fie siguri că ceea ce scrie pe etichetă se regăseşte şi în produs. Numele firmei care încalcă această regulă trebuie făcut public pentru ca noi, consumatorii, să-l putem sancţiona, evitând să mai cumpărăm produsele sale. Acum începe sezonul estival. O să vedem câteva controale, dar nu ni se va spune care sunt firme vinovate. Ele primesc o amendă, o contestă, procesul durează un an de zile, iar noi continuăm să le consumăm produsele. Noi nu ştim nici azi care au fost rezultatele controalelor făcute anul trecut pe litoral. Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons
Rezultatele controalelor şi vinovaţii, puse la secret
Practica ANPC şi ANSVSA de ţine la secret rezultatele controalelor effectuate şi de a nu publica numele firmelor unde au fost depistate nereguli, îi încurajează pe comercianţi să nu renunţe la practicile lor, spune Sorin Mierlea, preşedintele organizaţiei pentru protecţia consumatorilor InfoCons. “În toate ţările există o publicitate a controalelor pentru ca oamenii să ştie ce cumpără. Dacă şi noi am face acest lucru, într-un interval de 3-6 luni am avea o piaţă alimentară mult mai curată”, ne-a declarat acesta. Scăderea calităţii produselor alimentare în ultimii 30 de ani este pusă în legătură directă cu incidenta bolilor cardiovasculare şi a cancerelor, susţine reprezentantul InfoCons. Pe de altă parte, trebuie avută în vedere şi o schimbare rapidă alegislaţiei. În primul rând, ANPC trebuie să preleveze probe şi de la raft pentru a le compara cu ce scrie în reţetă, iar pe de altă parte eticheta produsului trebuie completată cu mult mai multe informaţii, în special din zona nitriţilor unde sunt diferenţe foarte mari, a mai precizat preşedintele InfoCons.
1.Un produs tradiţional, cum ar fi Salmul Victoria, nu mai are o reţetă standard. Fiecare procesator îşi face propria reţetă, în care candtităţile de carne, ingredient etc sunt diferite, dar foloseşte aceeaşi denumire, inducând consumatorul în eroare
2.Industria alimentară este invadată de falsuri, iar alchimia gusturilor este coborâtă din tabloul lui Mendeleev