Deschiderea îi aparține criticului și istoricului literar Paul Cernat: „Student la Litere și Filosofie, Geo Dumitrescu a editat la doar 21 de ani prima plachetă de versuri Aritmetică, semnat Felix Anadam, după ce debutase în revista Cadran cu poemul Cîntec, semnat Vladimir Ierunca - numele Ierunca i-l va ceda, pentru totdeauna, prietenului său de o viață, troțkistul Virgil Untaru. În 1941, tânărul estet post-avangardist simpatizant al stângii antifasciste întemeiază (sub direcția unui oarecare Raul A. Teodorescu) efemera - 9 numere, dar importanta și subversiva revistă literară Albatros (inspirată de admiratul Baudelaire). Aici au debutat mai multe figuri ale generației războiului - inclusiv Marin Preda i-a fost tangent, comițând și un poem dumitrescian publicat după moartea lui de Geo.”
Libertatea de a trage cu pușca
Să ne tragem un pic sufletul (și să reluăm): „Gazetar pasionat la Timpul, în anii ‘40, a mai comis o plachetă (Pelagră) interzisă de cenzura militară antonesciană. Adevăratul său debut editorial datează abia din 1946, cu volumul-fanion Libertatea de a trage cu pușca (posibilă replică la gellunaumianul Libertatea de a dormi pe o frunte), dominat de fulminantul poem Cîinele de lîngă pod și de personajul său canin Degringo. Poetica acestui inovator comparabil, valoric, cu congenerii Ion Caraion și Constant Tonegaru, este ostentativ prozaică, discursivă și cetățenească, de un romantism dezabuzat, visător, cenzurat de ironie. Ea va fi omologată cu adevărat abia peste câteva decenii.”
Oscilații în politică (și amor)
Odată încălzit fierul… „Militant de stânga, relansat în presa noului regim de N. D. Cocea și Miron Radu Paraschivescu, redactor la România liberă, Tinerețea, Revista literară, Orizont, Almanahul literar ș.a., membru în diverse comitete și comiții, Geo Dumitrescu a avut o relație fluctuantă cu oficialitatea în obsedantul deceniu, marcată de excluderi și reabilitări (între 1953 și 1963 e exclus din Partid). În viața personală, romanticul intratabil a avut, ca și amicul Marin Preda (între alții), o idilă previzibilă cu Nina Cassian.”
Sfidarea comuniștilor de conjunctură
Imediat (după Nina): „N-a fost un atlet al propagandei, dincolo de reportajele de pe șantiere și articolele pe linie. Revine în actualitatea editorială relativ târziu, cu Aventuri lirice (1963), în care un lirism reflexiv-abstract se ițește printre aluviuni conformiste. Nevoia de cercuri (1966, recuperând mai multe titluri vechi) e acordat cu lirica sentimentală și parabolică a generației șaizeci. Inscripție pe piatra de hotar, poem identitar-politic inclus în manuale și intrat în folclor, rezumă politica multilateralistă a destinderii poststaliniste, iar incandescentul Dar priviți-mă-n ochi sfidează, din perspectiva unui true believer de stânga, oportuniștii comunismului.”
Patriot ecumenic
Frâie întinse: „În 1968, Geo preia Gazeta literară care devine, sub directoratul său, România literară. Îi aduce în redacție pe unii vechi congeneri (Caraion ș.a) dar și destui scriitori tineri care vor marca, la vârf, canonul literar postbelic. Patriot ecumenic, a servit eficient și generos politicile liberalizării culturale poststaliniste. A tradus (bine) din mai multe literaturi, îndeosebi scriitori afini, iar în 1967-1968 a patronat o ediție bilingvă a traducerilor românești din albatrosistul Baudelaire - Les fleurs du mal. Noile culegeri de versuri: Jurnal de campanie (1974), Africa de sub frunte (1978), Versuri (1981), Aș putea să arăt cum crește iarba (1978) consolidează vechile modele, cu reformulări în manieră Marin Sorescu - treptat, poetul se transformă în propriul antologator, iar gazetarul se retrage din prim-plan.”
Asceză sobră după 1990
Tot înainte, cu profesorul Paul Cernat în zi mare: „În anii ‘70-’80, Geo Dumitrescu ține, la România literară, Luceafărul și Flacăra, rubrica de Poșta redacției Atelier literar, unde va întâmpina un număr incalculabil de poeți debutanți - înainte de Constanța Buzea, a fost un performer al acesti rubrici, pe care acest descoperitor de talente a ținut-o cu exigența din anii debutului la Albatros. După 1990, se retrage, discret, dintr-o actualitate dominată de tumultul anticomunismelor postcomuniste, trăindu-și bătrânețea într-o asceză sobră, autoimpusă (devine totuși, în 1992, secretar al PEN Club România, iar din 1993 academician). Nu își reneagă, asemeni altor, vechile convingeri politice - nici nu avea de ce.”
Un om de caracter
Înspre închiderea cercului: „Va depăși cu bine o operație de cancer la gât și, celibatar convins, o va avea alături până aproape de sfârșit pe mama sa, moartă centenară. În 2002 refuză, intransigent, nominalizarea revistei România literară copiosul Premiu Prometheus. Cei care l-au cunoscut în ultimii ani, retras și bolnav, dar demn, au rămas cu imaginea dramei bătrânului poet pe cale de a fi evacuat din propria casă. Poezia sa înșelător-demitizantă, plină de prospețime tinerească, înfruntă timpul, în a cărui avangardă a fost (poeții germani din Aktionsgruppe Banat și optzeciștii îl au ca mentor). Ea aparține, de fapt, unui umanitarist sentimental, un Jules Laforgue trecut prin Rafael Alberti. Un artist reformator de prim ordin și un om de caracter.”
Puști-mitralieră și literatură
Ce altă dovadă a delicateții omului Geo Dumitrescu dacă nu următoarele rânduri, revelatoare de epoci întunecate și suflete alese, consemnate de Sergiu Filerot în volumul Reîntâlniri (Editura Cartea Românească, 1985): „Într-una din ultimele zile ale lunii februarie 1941 […] iată că apare un tinerel slab, scund, cu ochii parcă mirați, dar atenți, concentrați, deși tânărul părea destul de relaxat, nestăpânit de emoții. […] Era studentul Geo Dumitrescu de la Facultatea de filologie din București. […] Pe străzi, pe la colțuri […] erau instalate puști-mitraliere. În plină stradă, trecătorii erau percheziționați de soldați, pentru depistarea legionarilor rebeli cu arme asupra lor. Atmosfera politică era apăsătoare. Și tocmai acest contrast m-a șocat, m-a făcut să trec repede de partea acestui tânăr. Un student oarecare, Geo Dumitrescu, inocent după aparență, entuziast, hotărât, care știa ce vrea, discuta cu mine, calm, o problemă neobișnuită pentru el în ambianța anticulturală a Bucureștiului și a țării, era preocupat nu de ceea ce ar trebui să facă pentru a se pune la adăpost, în vremea aceea nesigură, amenințată de gloanțe, arestări, război, ci cum să facem, împreună, să apară bilunarul pentru literatură Albatros. […] Mărturisesc că fusesem câștigat de puritatea și altitudinea năzuințelor sale.”
Mai jos, o mostră „Geo Dumitrescu” - era să scriu o ironie (anti)occidentală.
Ford
Ştii, omule nou, ieri am plecat cu închipuirea
peste întinderile tale de pământ şi viaţă;
nu credeam că femeia ta e maşina de gătit cu petrol
şi că-ţi înnozi şireturile cu aparatul în fiecare dimineaţă.
Am fost foarte mirat când ţi-am citit numele cu dublu-ve
şi când am văzut vastele tale abatoare de tinichea,
unde tai cu eroism şi dezinvoltură
tot ce-ţi trebuie pentru burta şi gloria ta.
Eu îţi spun că ştiu să fac versuri,
tu îţi încreţeşti fruntea de muşama bronzată,
îmi demonstrezi că elevatorul ăsta reprezintă una sută mii braţe omenesti
şi cugeţi cordial că poezia este iremediabil demodată.
Mi-arăţi apoi cirezile tale enorme -
boii tăi au coarne frumoase, privirile calme şi nările moi,
e cu neputinţă să crezi că funcţionează cu benzină
şi că se războiesc şi ei ca toată lumea şi ca noi.
Vezi, omule nou, ai dreptate să râzi de mine -
vagoanele tale de grâu înconjuară globul de atâtea ori,
Fordul tău are mulţi cai-putere
şi din vârful celor 300 de etaje ţie nu-ţi vine niciodată să zbori.
Tu eşti simplu, şi mare, şi practic, şi util, ca Majestatea Sa Cărbunele,
omule nou - cap de nucă! -
în creierul meu se învârte o Americă întreagă de gânduri
şi eu încă mai stau câteodată de vorbă cu o ulucă.
20 se vor fi împlinit în 28 septembrie 2024 de la moartea poetului Geo Dumitrescu.
„Poetica acestui inovator este ostentativ prozaică, discursivă și cetățenească, de un romantism dezabuzat, visător, cenzurat de ironie.”, Paul Cernat, istoric literar
„Patriot ecumenic, Geo Dumitrescu a servit eficient și generos politicile liberalizării culturale poststaliniste.”, Paul Cernat
„În viața personală, romanticul intratabil Geo Dumitrescu a avut, ca și amicul Preda (între alții), o idilă previzibilă cu Nina Cassian.”, Paul Cernat
„Poezia sa înșelător-demitizantă, plină de prospețime tinerească, înfruntă timpul, în a cărui avangardă a fost.”, Paul Cernat