Jurnalul.ro Ştiri Justitie George Becali şi nepotul său, urmăriţi penal pentru spălare de bani

George Becali şi nepotul său, urmăriţi penal pentru spălare de bani

Două persoane sunt urmărite penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru spălare la de bani, într-un dosar în care se verifică supraevaluarea unui teren de peste 20 de hectare care făcea obiectul unui dosar de despăgubire la ANRP, informează DNA.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că ar fi vorba de omul de afaceri George Becali şi de nepotul acestuia Vasile Geambazi.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus extinderea urmăririi penale faţă de două persoane, oameni de afaceri, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor, fapte presupus a fi săvârşite în perioada 2014-2019.

Anterior, arată DNA, în aceeaşi cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un evaluator desemnat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că evaluatorul desemnat de ANRP ar fi întocmit un raport de evaluare cu încălcarea legii 247/2005, prin care un teren de 21,75 ha situat în apropiere de municipiul Bucureşti, care făcea obiectul unui dosar de despăgubire la ANRP, ar fi fost supraevaluat cu suma de 184.819.120 lei, sumă reprezentând un folos necuvenit în beneficiul celor doi oameni de afaceri.

„Cunoscând că despăgubirea a fost stabilită în urma supraevaluării frauduloase, cei doi oameni de afaceri ar fi disimulat proprietatea şi dreptul de dispoziţie asupra despăgubirii. De asemenea, prin multiple transferuri succesive, intercalate şi reciproce, cei doi oameni de afaceri ar fi efectuat o serie de operaţiuni bancare, în perioada 2014-2019, în scopul separării şi ascunderii sumei de originea ilicită. Aceştia ar fi folosit cea mai mare parte a sumei provenind din supraevaluarea frauduloasă pentru capitalizarea unor societăţi comerciale şi ar fi dobândit o parte importantă a sumei prin retrageri de numerar", se precizează în comunicat.

AGERPRES

Subiecte în articol: george becali
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri