Jurnalul.ro Ştiri Externe George Ciamba a discutat cu secretarul american al Trezoreriei despre dimensiunea economică a parteneriatului strategic România-SUA

George Ciamba a discutat cu secretarul american al Trezoreriei despre dimensiunea economică a parteneriatului strategic România-SUA

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a avut miercuri, în Washington D.C., întrevederi bilaterale cu secretarul american al Trezoreriei, Steven Terner Mnuchin şi cu senatorul american Ron Johnson, preşedintele comisiei pentru afaceri guvernamentale şi securitate internă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis, joi, AGERPRES, în cadrul întâlnirii cu secretarul american al Trezoreriei, ministrul George Ciamba a făcut referire la dimensiunea economică a parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Oficialul român a salutat dinamica pozitivă a schimburilor comerciale bilaterale şi a punctat necesitatea continuării dezvoltării relaţiilor economice dintre cele două ţări.

În cadrul discuţiilor, ministrul Afacerilor Europene a transmis secretarului Trezoreriei că Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene are ca prioritate dezvoltarea relaţiilor cu Statele Unite ale Americii, prin promovarea unui dialog transatlantic constructiv, benefic pentru ambele părţi, în vederea rezolvării disensiunilor care pot apărea în contextul global competitiv actual. 

George Ciamba a punctat faptul că Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii sunt cele mai mari şi integrate economii din lume, având o tradiţie comună îndelungată în domeniul comerţului şi un nivel similar al dezvoltării economice, arată sursa citată. 

Un subiect importat pe agenda discuţiilor a fost impactul pe care Brexit l-ar putea avea asupra economiei UE. Ministrul George Ciamba a reamintit măsurile de contingenţă aprobate de Consiliul UE, menite să limiteze daunele pe care le-ar provoca un Brexit fără acord în anumite sectoare, evidenţiind faptul că "Uniunea Europeană a depus toate eforturile pentru ca Brexit să afecteze cât mai puţin viaţa cetăţenilor şi mediul de afaceri, prin negocierea unui acord cu Marea Britanie benefic pentru ambele părţi". 

Demnitarul român şi-a exprimat regretul pentru respingerea acordului de către Parlamentul de la Londra. "Uniunea Europeană este deschisă în continuare la găsirea unei soluţii echitabile pentru un Brexit ordonat, dar nu vom renegocia acordul iniţial. La Consiliul European convocat pentru 10 aprilie vom vedea calea de urmat.", a spus George Ciamba, citat în comunicat.

În întrevederea cu senatorul american Ron Johnson, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a transmis că dezvoltarea şi întărirea relaţiei transatlantice se află printre principalele priorităţi ale mandatului de şase luni deţinut de România la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. "Statele Unite ale Americii reprezintă cel mai apropiat partener global, atât pentru România, cât şi pentru Uniune în ansamblu său", arată comunicatul MAE.

Ministrul George Ciamba şi senatorul Ron Johnson au discutat şi despre securitatea din regiunea Mării Negre. Cei doi oficiali au trecut în revistă ameninţările actuale generate de militarizarea excesivă a regiunii şi de pericolele hibride. Ministrul Afacerilor Europene a subliniat că, la 15 ani de la aderare, România este un membru de încredere şi activ al NATO, alianţa politico-militară care împlineşte 70 de ani de la înfiinţare.

În calitate de preşedinte al Consiliului Afaceri Generale, ministrul Afacerilor Europene a subliniat importanţa pe care Preşedinţia română a Consiliului UE o acordă organizării viitorului scrutin european. Demnitarul român a amintit de pachetul aprobat de Consiliu, care prevede măsuri pentru asigurarea unui vot liber, sigur şi bazat pe informaţii reale, combaterea dezinformării şi a ştirilor false reprezentând o prioritate. 

Ministrul delegat a evidenţiat că sursele dezinformării pot proveni atât din interiorul, cât şi din exteriorul UE, de la actori statali şi nestatali. În context, George Ciamba a amintit şi de acordul obţinut de preşedinţia României pentru crearea de noi norme, menite să împiedice partidele politice europene să utilizeze în mod abuziv de datele cu caracter personal în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European.

Cei doi oficiali au discutat şi despre stadiul procesului Brexit. George Ciamba a spus că Uniunea Europeană a acţionat preventiv şi a luat măsuri pentru ca cetăţenii şi companiile să nu aibă de suferit în situaţia unui Brexit fără acord.

George Ciamba a fost invitat ca vorbitor la Transatlantic Strategic Dialogue, un eveniment de anvergură organizat la Washington, la care mai participă personalităţi precum Madeleine K. Albright - fost secretar de stat al SUA, Nicholas Burns - profesor de Diplomaţie şi Relaţii Internaţionale la Harvard Kennedy School, Joseph Nye - profesor emerit la Harvard Harvard Kennedy School sau Adam Schiff - preşedintele Comitetului pentru serviciile de informaţii din Camera Reprezentanţilor, arată MAE.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri