Jurnalul.ro Ştiri Vremea Nu scăpăm de ger, vânt puternic și precipitații mixte în următoarele zile. Zonele cu Cod galben

Nu scăpăm de ger, vânt puternic și precipitații mixte în următoarele zile. Zonele cu Cod galben

de Redacția Jurnalul    |   

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare generală, însoțită de mai multe avertizări Cod galben, valabile între 3 februarie, ora 10:00 și 5 februarie, ora 20:00.

Potrivit meteorologilor ANM, vremea va fi mult mai rece decât normalul perioadei, cu temperaturi scăzute, vânt puternic, polei, ghețuș și viscol la munte. În anumite intervale, intensitatea fenomenelor va crește semnificativ.

Marți, 3 februarie, frigul se va resimți mai ales în regiunile sudice și estice. Valorile maxime vor fi între -8 și 0°C, iar minimele între -9 și -3°C.

Din seara zilei de marți și pe parcursul zilei de miercuri, vântul va fi mai intens în sud-vest, est și la munte, cu rafale de 40-50 km/h, iar la altitudini peste 1.700 m poate ajunge la 70-80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

Precipitațiile vor fi răspândite în toată țara: ploi în vest și sud, iar în Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane sunt posibile ploi și ninsori mixte. Aceste condiții pot provoca formarea poleiului și a ghețușului, mai ales în sud-vest, centru și nord-est.

Avertizarea de ger se aplică astfel:

Marți, 3 februarie (10:00 – 20:00): în Oltenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și Munteniei, maximele vor fi cu 7-9°C sub valorile obișnuite, situându-se între -8 și -4°C.

Marți, 3 februarie (20:00) – Miercuri, 4 februarie (10:00): în Moldova, Oltenia și mare parte din Muntenia, minimele vor fi între -9 și -6°C, menținând un disconfort termic accentuat.

Un alt Cod galben este valabil între 4 februarie, ora 08:00 și 5 februarie, ora 20:00, vizând intensificări ale vântului. Astfel, în județul Caraș-Severin și local în Timiș, rafalele vor ajunge la 50-70 km/h. Totodată în Munții Banatului și zona înaltă din vestul Carpaților Meridionali, viteza vântului poate atinge 90-100 km/h, determinând viscol temporar.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ger vant puternic precipitatii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri