Deşi există divergenţe fundamentale legate de politica de primire a migranţilor, noua coaliţie aflată la guvernare în Germania ar putea celebra o victorie: aprobarea primului ei buget.
Proiectul, adoptat după o şedinţă maraton de 14 ore a Comitetului pentru buget al Parlamentului german, prevede că cea mai mare economie europeană nu se va îndatora în acest an. Echilibrat, bugetul de 343,6 miliarde de euro are inclusa o majorare a cheltuielilor cu aproape 4% faţă de 2017. Suma depăşeşte cu 2,6 miliarde de euro cifra iniţială planificată şi vine pe fondul majorării veniturilor din taxe.
Investiţiile vor fi majorate anul acesta cu 2,8 miliarde de euro, la 39,8 miliarde de euro, faţă de cifra de 37 miliarde de euro anunţată în mai de ministrul de Finanţe Olaf Scholz.
Un acord de ultim moment privind acordarea unor ajutoare familiilor tinere pentru achitarea ratelor la locuinţe va fi inclus în buget, costurile fiind estimate la 2,7 miliarde de euro, mai mult decât au acceptat iniţial creştin-democraţii (CDU) conduşi de cancelarul Angela Merkel şi partenerii lor social-democraţi (SPD).
Este al cincilea buget consecutiv din 2014 care prevede că Germania nu se va mai îndatora suplimentar. Guvernul se aşteaptă să acopere costurile cu veniturile din taxe, estimate la 321,3 miliarde de euro. Proiectul de buget pe 2018 a fost întârziat din cauza procesului îndelungat şi dificil de formare a coaliţiei de guvernare din Germania, în urma rezultatelor neconcludente de la alegerile din septembrie. El urmează să fie votat în Bundestag săptămâna viitoare.
Germania a încheiat anul 2017 cu cel mai mare excedent bugetar înregistrat de la reunificarea ţării în 1990, graţie unui şomaj care a atins un minim istoric, a majorării veniturilor din taxe şi dobânzilor reduse. Anul trecut, Guvernul german, cele 16 landuri, precum şi bugetul asigurărilor sociale, au înregistrat un surplus de 36,6 miliarde de euro, o sumă echivalentă cu 1,1% din PIB, a informat recent Oficiul federal de statistică (Destatis).
Este al patrulea an consecutiv în care Germania înregistrează un excedent bugetar, prima economie europeană neavând probleme în a respecta regula de deficit din Tratatul de la Maastricht, care stipulează că deficitul bugetar al unui stat membru nu trebuie să depăşească 3% din PIB. AGERPRES
Revista germană Der Spiegel a publicat recent o analiză în care se arăta că datoria publică a Germaniei înregistrează un declin mai rapid decât se estima, datorită majorării veniturilor din taxe, şi ar trebui să scadă sub plafonul de 60% din PIB cerut de Uniunea Europeană în 2019, cu un an mai devreme decât era prevăzut.
Citând surse apropiate Guvernului de la Berlin, revista germană a anunţat că datoria publică a Germaniei va scădea la 58% din PIB în 2019, de la 61% din PIB în 2018. Astfel, nivelul datoriei se va reduce sub plafonul de 60% din PIB cerut de Uniunea Europeană cu un an mai devreme decât se estima anterior.