Dar de strada Bursei unde funcționa Banca Comercială Italiană și Română, de strada Banca Națională unde se afla Societatea Națională de Credit Industrial și de strada Raymond Poincaré unde avea sediul Banca Cerealiștilor mai știe cineva? Regimul comunist s-a străduit să șteargă cât mai mult mărturiile României capitaliste. De aceea, orașele au fost epurate de numele de străzi fără „origine sănătoasă”, care evocau regimul burghezo-moșieresc și capitalismul putred.
Arterele bucureștene au primit nume proaspete, muncitorești, precum: Turnătorilor, Abnegației, Ajustorului, Reconstrucției, Sporului, Târnăcopului sau Zgurei.
Adică, în loc să se cheme Carol, Elisabeta sau Ferdinand, bulevardele au fost denumite Republicii, Gh. Gheorghiu - Dej ori Dimitrov. Iar acestea sunt nume de străzi „recuperate”. Au rămas multe cu denumiri bizare: Ebonitei, Detectorului, Documentului, Dușului, Foșnetului, Furtunii, Ghiozdanului, Gospodinelor, Hărniciei, Hârtopului, Îndrumării, Mândriei, Năzuinței, Propășirii, Progresului, Solidarității etc.
Totul ca să nu aducă aminte cumva de vreo personalitate capitalistă ori de vreun reper „reacționar”.
Din păcate însă, publicul larg nu știe mai nimic din istoria economică a țării de când se numea Regatul României, care au fost cele mai importante companii, ce cifre de afaceri au avut ele, cum îi chema pe antreprenori.
Mai mult, le-a fost șters orice reper și la nivel de străzi, ca să nu-și de seama că acum au cei mai slabi conducători din ultima sută de ani și că n-am trecut la capitalism decât cu numele, de fapt, tot în comunism am rămas.
Legislația „capitalistă” doar a adoptat niște noțiuni care să rezoneze cu economia de piață, dar ca spirit e la fel ca înainte.
Auzim și învățăm termeni pompoși sau tehnici, dar se apelează la ei doar pentru a epata. Adoptăm numai noțiunile în limbaj, însă fără a trece cu adevărat la capitalism. Există o anumită terminologie, fără să se cunoască să se opereze cu factorii enumerați.
Dacă ar fi existat știința lucrului făcut cu instrumente capitaliste, România n-ar fi trebuit să recurgă la austeritatea, la controlul cererii agregate.
Și totuși, în ciuda insistenței de a păstra o oligarhie cu origine sănătoasă care să dea ora exactă, a epurării reperelor capitaliste cum ar fi numele de străzi, a nerestituirii istoriei interbelice - când aveam o piață de capital închegată ce genera supraofertă de bunuri - au rămas în vocabular cuvinte care trădează trecutul capitalist.
Când îi spunem unui prieten că mergem la serviciu, de exemplu, ne referim la diviziunea muncii din societățile capitaliste, în care oamenii își fac servicii unii altora. Același sens îl are și sinonimul slujbă, participanții la schimb se servesc reciproc.
În pofida străduințelor de a reprima orice legătură cu capitalismul, văzută în discursul lui Nicolae Ceaușescu: „Lumea la care unii domni vrem să revenim este una a inechității, a jafului și a asupririi. Am cunoscut-o sute de ani și o sută de ani sub capitalism. De aceea am declarat că pentru noi a apus pentru totdeauna o asemenea cale. Poporul nostru spune câte odată că aceasta se va întâmpla când o face plopul mere și răchită micșunele. Nu vă grăbiți să aplaudați, genetica modernă a făcut progrese uriașe și e posibil să avem plopi care fac mere și răchită care face micșunele. Dar nici atunci, nici în asemenea situații, nu vom permite întoarcerea înapoi. Capitalismul în România a apus pentru totdeauna. Poporul este adevăratul stăpân și va rămâne veșnic stăpân pe destinele sale, pe bogățiile țării”.
El a avut dreptate, epigonii săi fac tot posibilul ca societatea românească să nu revină niciodată la capitalism, zis și economie de piață.