Jurnalul.ro Ştiri Observator Gigi Becali explică eșecul lui Simion în alegeri: Dacă te bate Nicușor Dan, mai bine stai acasă

Gigi Becali explică eșecul lui Simion în alegeri: Dacă te bate Nicușor Dan, mai bine stai acasă

de Redacția Jurnalul    |   

Alegerile prezidențiale s-au încheiat cu o surpriză de proporții: în ciuda unui start ofensiv și a unor discursuri triumfaliste, George Simion a pierdut în fața lui Nicușor Dan, care a obținut aproape 54% din voturi, comparativ cu 46% pentru liderul AUR.

Chiar dacă exit-pollurile anunțau o diferență clară în favoarea lui Nicușor Dan, Simion a ieșit public cu o declarație șocantă:

„Sunt noul președinte al României. Revendicăm victoria în numele poporului român”, a spus acesta în fața susținătorilor.

El a mulțumit în special românilor din diaspora, unde a câștigat teren în țări precum Italia, Spania și Germania.

După ore bune de tensiune și discuții în spatele ușilor închise la Parlament, liderii AUR au recunoscut oficial înfrângerea. Simion a revenit cu un mesaj video în care i-a mulțumit electoratului și l-a felicitat pe contracandidatul său:

„Vreau să-l felicit pe Nicușor Dan. A câștigat alegerile, a fost voința poporului român. Vreau să mulțumesc celor peste 5 milioane de români care și-au pus încrederea în mine.”

Gigi Becali: „Dacă tăcea, poate câștiga”

Printre reacțiile notabile s-a numărat cea a lui Gigi Becali, care l-a vizitat pe Simion la Parlament pentru a-l „consola”:

„Nu mă așteptam, nimeni nu se aștepta, era ca și câștigător. Dar el a greșit. Dacă nu mai ieșea deloc, poate câștiga. Trebuia să facă ca Georgescu – comunicate și atât. La dezbateri... păi, dacă te bate Nicușor Dan, mai bine stai acasă”, a comentat latifundiarul, potrivit Observatornews.ro

Becali a mai afirmat că „adevăratul învingător” este Călin Georgescu, fostul candidat sprijinit inițial de AUR:

„El trebuia să fie președinte. Mă voi ține de cuvânt: Călin Georgescu va ajunge în conducerea țării.”

O gafă simbolică: Steagul greșit al victoriei

La scurt timp după ce și-a recunoscut eșecul, George Simion a postat pe rețeaua X un mesaj în care se autoproclamă președinte. Ironia? A folosit un emoji cu tricolorul... dar steagul era al Ciadului, nu al României – o gafă tehnică dar simbolică, care a devenit virală.

Reacții din interiorul AUR: între realism și optimism

În timp ce prim-vicepreședintele Marius Lulea a recunoscut public înfrângerea, deputatul Mugur Mihăescu a avut un mesaj calm, sugerând că viitorul rămâne deschis pentru AUR.

Chiar și în fața eșecului, Simion a părut dornic să continue lupta:

„Această luptă abia a început”, a transmis el în fața susținătorilor.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri