Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz şocant în Giurgiu! O şoferiţă aflată sub influenţa alcoolului a fost prinsă de poliţişti după ce a ajuns cu maşina în şanţ

Caz şocant în Giurgiu! O şoferiţă aflată sub influenţa alcoolului a fost prinsă de poliţişti după ce a ajuns cu maşina în şanţ

O femeie în vârstă de 35 de ani, din judeţul Dâmboviţa, s-a ales cu dosar penal după ce a ajuns cu maşina în şanţ, ea urcându-se la volan deşi se afla sub influenţa alcoolului. 

"O femeie în vârstă de 35 de ani, din localitatea Brezoaiele, judeţul Dâmboviţa, conducea, în seara de 8 noiembrie, pe DJ 612 spre localitatea de domiciliu când, în satul Căscioarele, comuna Ulmi, judeţul Giurgiu, a intrat cu maşina într-un şanţ de pe marginea drumului. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii rutieri au constatat că aceasta mirosea a alcool şi au procedat la testarea ei. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,86 mg/l de alcool în aerul expirat', a declarat pentru AGERPRES şeful Poliţiei Rutiere Giurgiu, Marian Popescu. 

Femeia a fost condusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu în vederea recoltării de probe biologice. 

Potrivit martorilor, în maşină se mai aflau ca pasageri mama conducătoarei auto, soţul acesteia şi un minor.

Femeia este acum cercetată penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri