Doar 6,3 milioane de telespectatori din Statele Unite au urmărit evenimentul, față de 18 milioane în 2020.
Reputația prestigioaselor premii a fost grav afectată de mai multe acuzații de rasism, corupție și sexism la adresa organizatorului, Asociația Presei Străine de la Hollywood (HFPA).
În anul 2021, gala s-a ținut cu respectarea distanței sociale, în contextul pandemiei de COVID-19, și a avut o audiență de 6,9 milioane de telespectatori. Anul trecut, acestea au fost boicotate de televiziuni și de vedete din cauza scandalurilor în care a fost implicat HFPA; care nu avea niciun membru de culoare.
Postul de televiziune NBC a difuzat evenimentul dar contractul este valabil doar pentru această ediție.
Regizorii Steven Spielberg, James Cameron şi Guillermo del Toro,actorii Colin Farrell, Brad Pitt şi Michelle Yeoh au fost prezenţi la gală, ceea ce este considerat un semnal că Hollywood-ul va trece peste problemele organizatorului. HFPA a făcut schimbări în urma criticilor primite, astfel că a acceptat membri de culoare cu drept de vot și a fost interzisă primirea de cadouri din partea tv și studiourilor de film.