Google Maps împlineşte, în februarie, 15 ani de la lansare şi zece ani de când este disponibilă în România.
Aplicați şi-a făcut apariţia prin versiunea localizată în aprilie 2010, iar primele imagini Street View din ţara noastră au fost publicate pe Google Maps la finalul aceluiaşi an. Extinderea acoperirii Street View pentru aproape toată România are loc în 2012, când sunt preluate imagini inclusiv din zone de interes turistic, unde maşina nu are acces.
De atunci, acoperirea Street View din România s-a actualizat şi extins constant: au fost adăugate imagini de pe apă (Dunăre şi Delta Dunării), de sub pâmânt (Salina Turda) sau din muzee (Muzeul Naţional Brukenthal) şi clădiri (Palatul Parlamentului). În plus, an de an, versiunea Google Maps pentru România a fost fost actualizată cu cele mai noi funcţionalităţi, de la Transit, în 2013, şi până la Live View, în 2019.
Potrivit datelor Google, în România, două treimi dintre utilizatorii de internet folosesc Google Maps cel puţin o dată pe lună, jumătatea dintre aceştia pentru a obţine îndrumări în timp ce se deplasează, pentru a nu se rătăci şi pentru evita blocajele în trafic sau întârzierile cu transportul public. În total, se estimează că Google Maps ajută o persoană din România să economisească, în medie, trei ore pe an.
În peste un deceniu şi jumătate de activitate, Google Maps a cartografiat peste 220 de ţări, iar numărul celor care folosesc aplicaţia în fiecare lună, la nivel mondial, a depăşit un miliard de persoane.
La ora actuală, în aplicaţie există informaţii despre mai mult de 150 de milioane de afaceri şi locuri, în timp ce peste 58 milioane de km pătraţi de imagini din satelit la calitate ridicată acoperă 98% din populaţia globului.
Datele companiei arată că, în medie, peste un miliard de kilometri sunt parcurşi zilnic cu ajutorul navigaţiei Google Maps, în întreaga lume.
"Până în prezent, Google a publicat peste 16 milioane de km de imagini în Street View. Pentru preluarea imaginilor au fost utilizate tot felul de mijloace, de la snowmobil, barcă sau batiscaf şi până la oi, cămile sau căruţă cu cai (aceasta din urmă a fost folosită chiar în România, pentru fotografierea localităţii Letea din Delta Dunării, cu ajutorul organizaţiei WWF România). Elementul cheie care s-a schimbat în identitatea vizuală a Google Maps este pin-ul - acel indicator grafic ce indică poziţia pe hartă. Plecând de la noul pin, sigla Google Maps este şi ea una nouă. În plus, "festivităţile" aniversării celor 15 ani includ şi înlocuirea graficii actuale pentru navigare pe Google Maps cu o maşină "de petrecere", imagine care va fi disponibilă doar în perioada aniversării (6-9 februarie)", se precizează în comunicatul companiei.
Odată cu aniversarea celor 15 ani de existenţă ai Google Maps, au fost realizate o serie de reorganizări ale aplicaţiei. Astfel, cu ajutorul a cinci tab-uri accesibile imediat din interfaţa Google Maps, utilizatorii pot explora o zonă, pentru a găsi restaurante, concerte etc, pot călători către o destinaţie - cu autoturismul, transportul în comun, pe jos etc, pot să vadă rapid locurile pe care le-au salvat în Google Maps, pot să contribuie cu informaţii, precum review-uri, poze, locuri care lipsesc etc, pot să afle noutăţi, precum noi restaurante şi pub-uri deschise în localitate, recomandări personalizate.
La începutul anului 2005, Google Maps oferea în principal indicaţii de orientare către destinaţia dorită. Ulterior, noi funcţii şi servicii au fost adăugate, respectiv: Google Earth (serviciu care foloseşte imagini satelitare tridimensionale) şi funcţia Transit (navigare cu ajutorul mijloacelor de transport în comun).
În prima parte a anului 2007 au fost adăugate funcţia de trafic în timp real şi Street View, serviciul care oferă imagini 360 de grade de la nivelul străzii.
Prima aplicaţie mobilă Google Maps era lansată finele anului 2007, la început pentru Blackberry şi Palm, iar mai apoi pentru Android (în 2008) şi iOS (în 2012).
Funcţia de navigare a apărut în anul 2009, în 2015 este introdusă funcţia de "offline maps", iar în 2019 Live View, funcţia de realitate augmentată, care oferă indicaţii de orientare în cazul mersului pe jos.