Jurnalul.ro Ştiri Social Gratuitatea CFR extinsă pentru toţi studenţii

Gratuitatea CFR extinsă pentru toţi studenţii

Veşti bune pentru studenţi: vor putea călători în mod gratuit și nelimitat cu trenul, în România, indiferent de vârstă. Decizia a fost luată, ieri, de Senat, în calitate de Cameră decizională. Până în prezent, doar studenţii cu vârste de până la 26 de ani beneficiau de această gratuitate. „Studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă (licenţă, master, doctorat), în instituţiile de învăţământ superior acreditate, indiferent de vârstă, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern. Instituţiile de învăţământ superior acreditate poartă responsabilitatea legală asupra distribuirii legitimaţiilor de student pentru gratuitate la transport, precum şi asupra eliberării adeverinţelor care să ateste calitatea de student”, stipulează un amendament al Senatului adus la propunerea legislativă privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului, iniţiată de câţiva parlamentari PSD.

 

Subiecte în articol: gratuitate CFR extinsa studenti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri