Prefectul județului Constanța, George Niculescu, avându-i alături pe specialiştii de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din oraş, a organizat recent o conferinţă de presă privind imobilul P+4, care se ridică pe vestigii antice. În aceeaşi zi, investitorii s-au întâlnit şi ei cu jurnaliştii, pentru a aduce lămuriri în caz. Însă o grămadă de întrebări au rămas fără răspuns.
La conferinţa de presă a prefectului județului Constanța au fost prezenţi şi Magdalena Tiţa, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, şi Sorin Colesniuc, directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC).
Prefectul George Niculescu a ţinut să precizeze, de la început, că din punctul său de vedere nu s-a făcut nicio ilegalitate şi că lucrările la imobilul P + 4 ar putea fi reluate de azi, 3 februarie, sub supraveghere arheologică. Prefectul Niculescu a mai opinat că fragmentele care au fost excavate din zonă nu ar avea valoare, „din punct de vedere cultural, material sau patrimonial” - omiţând să precizeze faptul că ele şi-au pierdut această valoare tocmai pentru că au fost scoase din contextul arheologic, care le permitea să fie datate şi apreciate corect de specialişti.
Toţi ridică din umeri
Prefectul a mai adăugat că reprezentanţii Ministerului Culturii au fost pe teren şi au propus ca, pe viitor, cercetările arheologice să se facă pe toată suprafaţa pe care există un proiect constructiv, iar coordonatele cuprinse în rapoartele de cercetare să fie întocmite de un topograf, care să fie inclus în organigrama muzeului ori în cea a Direcţiei Judeţene pentru Cultură.
Şi prefectul, şi directorul MINAC, Sorin Colesniuc, au preferat să facă planuri despre ceea ce se va face sub supraveghere arheologică de acum încolo, trecând cu uşurinţă peste faptul că răul a fost făcut şi că nimeni nu-şi asumă responsabilitatea pentru toată situaţia. Arheologul Traian Cliante, după un expozeu alambicat, a sfârşit prin a admite că, pe undeva, s-a strecurat „o greşeală”.
Pe scurt, suprafaţa avizată pentru descărcare arheologică a fost mai mare decât cea aprobată de Comisia Naţională de Arheologie. Practic, asta i-a dat undă verde investitorului, ca să sape inclusiv în zonele necercetate de specialişti.
Alţii sunt de vină
Interesant e că, la conferinţa de presă a prefectului, cei prezenţi au ţinut să-l pună la index pe arheologul Octavian Mitroi, singurul care a venit la locul săpăturilor atunci când opinia publică striga că se văd urme de vestigii. Tot el e cel care a scormonit prin pământul excavat şi dus pe câmp, pentru a constata că e plin de fragmente ceramice.
Mitroi a răspuns ulterior acuzaţiilor: „Se mai insinuează (...) că fragmentele ceramice descoperite în pământul excavat mecanizat și depozitat pe câmp ar fi numai rezultatul unei selecții a materialului ceramic, așa cum se face pe orice șantier arheologic, și că nu ar proveni din porțiuni de teren necercetate. Se poate și asta, nu zic nu, dar stau, totuși și mă întreb: ce arheolog ar arunca un unguentariu aproape întreg (...)? Și nici fragmentele de lagynoi și alte vase elenistice găsite cu aceeași ocazie nu prea cred că ar trece prin sită.”
Investitorii lămuresc – şi nu prea
Conferinţa de presă a investitorilor Enache şi Stelian Bucovală, la care a fost prezent şi avocatul SC Bueno Comp SRL, a început în forţă. Investitorii au prezentat puzderie de avize şi de autorizaţii. N-a fost lămurită o chestiune cheie: de ce investitorii nu au sistat lucrările, atunci când au constatat că excavatorul a scos la suprafaţă primele fragmente ceramice şi bucăţi de zid? Conform legii, lucrările trebuiau oprite pe loc şi trebuia anunţată în cel mai scurt timp Direcţia Judeţeană de Cultură.
Aşa cum am arătat într-un articol anterior, lucrurile au stat complet altfel: lucrările au fost stopate temporar doar la presiunile locuitorilor din zonă, pentru a fi reluate apoi pe timp de noapte, fără supraveghere arheologică.
În cauză s-au sistat temporar lucrările şi s-a deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, conform Legii 50/1991.