Jurnalul.ro Special Greva consilierilor de probațiune, oprită pe sistem dictatorial

Greva consilierilor de probațiune, oprită pe sistem dictatorial

de Diana Scarlat    |   

Consilierii de probațiune s-au trezit fără bani în cont pentru că au îndrăznit să se revolte împotriva nedreptăților din sistem. Deși au muncit în timpul grevei generale declarate, Ministerul Justiției le-a arătat că poate face orice, dincolo de legea specială care ar fi trebuit să li se aplice, conform statutului lor de funcționari publici cu statut special.

Spre deosebire de cadrele didactice care și-au asumat încetarea contractului de muncă pe perioada grevei, consilierii de probațiune sunt obligați să asigure o treime din activitate, iar unii au lucrat chiar opt ore pe zi, dar în ziua de salariu au constatat că nu au fost plătiți. În urma acestei decizii și a amenințărilor pe care le-au primit permanent, s-au întors la lucru, fără să li se ofere nimic. Urmează procese în instanțele de judecată, pentru abuz în serviciu.

 

Consilierii de probațiune au început greva în luna aprilie, fără a avea succes. Liderul Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune (SNCSP), Andreea Faur, spune că în timpul grevei generale, cei mai mulți angajați al acestui serviciu din cadrul Ministerului Justiției au muncit cel puțin opt ore pe zi, pentru că sunt obligați să asigure serviciile în multe dintre cazurile pe care le gestionează, iar în mod normal lucrează toți peste program. 

Tocmai de aceea, una dintre revendicările sindicatului a fost completarea numărului de angajați din sistem, până la limita stabilită prin lege, de 1.500 de consilieri de probațiune la nivel de țară. În prezent sunt circa 680 și nu pot face față numărului mare de cazuri care le sunt trimise, inclusiv infractori cu fapte grave de violență pe care deciziile judecătorești nu-i mai trimit după gratii.

Ministerul este mai presus de lege

Consilierii de probațiune și-au câștigat în instanță dreptul la egalarea salariilor cu cele din aceeași familie ocupațională, în urma unei decizii a CCR din 2016 care spune că în aceeași familie ocupațională trebuie să fie aplicată aceeași valoare sectorială. Dar legea nu li se aplică nici astăzi. Astfel, consilierii de probațiune sunt singura categorie de personal din Ministerul Justiției căreia i-a scăzut salariul în urma aplicării Legii salarizării din anul 2018. Cu studii superioare și muncă în condiții maxime de risc și de stres, cu ore suplimentare obligatorii, pentru care nu-și pot lua concediu și care nu le sunt plătite, aceștia sunt obligați să accepte condițiile impuse de Ministerul Justiției dincolo de legislația în baza căreia funcționează.

Cu toate că și-au făcut treaba, chiar și în condiții de grevă generală, pe 9 iunie unii nu au primit salariile pentru luna trecută, deoarece directorul Direcției Naționale de Probațiune a considerat că nu au muncit. Cei astfel răsplătiți pentru munca prestată vor da în judecată Ministerul Justiției și conducerea Direcției, pentru abuz în serviciu împotriva intereselor angajatului.

„Oamenii au încetat greva, pentru că au fost amenințări din toate părțile. La finalul lunii au constatat că, deși și-au făcut treaba, nu și-au primit banii. Cei din conducerea Direcției și a Ministerului măcar nu au aplicat ceea ce scrie în legea specială, pentru că erau obligați să le dea banii oamenilor pentru o treime din activitate, ore care au fost lucrate, deși cei mai mulți colegi au lucrat peste opt ore pe zi și de acest lucru trebuia să se țină cont, chiar dacă noi am declarat grevă generală. Au vrut să ne dea o lecție, pentru că am îndrăznit să protestăm. Au vrut să ne arate că o directoare asimilată cu magistrații poate câștiga 33.000 de lei pe lună și poate face ce vrea cu angajații din subordine”, a explicat Andreea Faur, pentru Jurnalul. 

 

Își vor da șefii în judecată

 

Deși au pregătire de psihologi, consilierii de probațiune aduc legislația din domeniu ca argument suprem, în timp ce magistrații par a nu cunoaște legea. „Acțiunea lor a fost abuzivă. E inadmisibil, pentru că nu se poate aplica Legea dialogului social în cazul nostru. Noi suntem funcționari cu statut special și suntem obligați să asigurăm o treime din activitate, ceea ce am și făcut, pentru că altfel facem pușcărie. Greva noastră l-a deranjat pe domnul ministru, pentru că i-a stricat imaginea, iar noi am înțeles că a vrut să se răzbune. Dar în Codul Muncii scrie foarte clar că dacă sunt incompatibilități între Legea specială și Codul Muncii, se aplică Legea specială, ceea ce doamna director, care e asimilată magistraților, nu știe. Urmează procese penale, tot pe banii noștri și pe stresul nostru, pentru că ne vom duce să ne facem dreptate în instanță. Noi lucrăm în condiții de lagăr, cu infractori de risc ridicat. Așa ne-au răsplătit loialitatea”, mai spune liderul de sindicat.

Protestatarii afirmă că a existat și precedent, pentru că a fost declanșată greva generală din luna aprilie, dar s-a lucrat și s-au plătit salariile. „Este abuz în serviciu contra intereselor angajatului. Nu ne-au dat nici măcar șansa să mergem la o negociere, deși am cerut dreptul la corectare salarială, pe care l-am câștigat în instanță. În timpul grevelor noastre, au modificat grilele de salarizare pe PNRR, astfel încât să se asigure că-și dau lor bani. Directorul va avea salariul cu 40% mai mare, pe noua grilă”, mai spune Andreea Faur. 

 

Li s-a transmis că sunt „obraznici”

 

Membrii sindicatului mai spun că în timpul grevei au primit și amenințări din partea conducerii direcției sau Ministerului de resort, iar în instanță vor merge și cu e-mail-urile pe care le-au primit de la inspectorul Corpului de Control, care i-a îndemnat să înceteze protestul, pentru că sindicatul nu are dreptate, sentința judecătorească neputând fi aplicată, în cazul lor. Unora li s-a spus că sunt „obraznici” pentru că îndrăznesc să facă grevă. 

Cu ocazia acestui protest, consilierii de probațiune au arătat că lucrează în condiții insalubre, fără pază, iar uneori sunt nevoiți să spele și WC-urile și să dea cu mopul. Aceștia au spus că de când s-au angajat au fost nevoiți să facă și activități de secretariat, șoferie, IT etc., pentru că nu au avut angajat personal auxiliar. Mulți lucrează mereu peste program, chiar și noaptea, și în weekend. 

În cei 23 de ani de existență a instituției Probațiunii s-au angajat doar 700 de consilieri în toată țara, la un număr de peste 100.000 de persoane sancționate penal cu care lucrează zi de zi, neluând în calcul restul atribuţiilor: evaluarea inculpaților minori și majori, asistarea și consilierea infractorilor, participarea la comisiile de liberare condiționată a deținuților în penitenciar etc., sunt nevoiţi să lucreze adeseori peste programul de muncă şi în weekend. 

 

Subiecte în articol: greva consilieri probatiune
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri