Jurnalul.ro Ştiri Locale Greva STB continuă și sâmbătă

Greva STB continuă și sâmbătă

O nouă zi de grevă a angajaților STB. Sindicaliștii continuă să ignore decizia instanței care a declarat greva ilegală.

Se pare că au ieşit pe traseu doar trei tramvaie şi 10 autobuze. Conform Digi24, au ieșit din depou tramvaiele 1 și 21. 

Negocierile de vineri seara dintre reprezentanții angajaților de la Societatea de Transport București, aflați în grevă de joi dimineața, și autorități au eșuat. Sindicaliștii spun că primarul general nu a stat mult cu ei, iar Nicușor Dan susține că singura revendicare a fost demisia directorului.

Astfel, sâmbătă, pentru a treia zi la rând, șoferii și vatmanii nu s-au întors la serviciu, continuând greva.

Angajații Societății de Transport București au intrat joi dimineață în grevă spontană. Tribunalul București a suspendat protestul, însă angajații STB au continuat să nu vină la serviciu.

Oamenii cer un nou contract colectiv de muncă și salarii majorate. De asemenea, ei cer demisia actualului director, Potrivit sindicaliștilor, un șofer de la STB câștigă, în prezent, aproximativ 4.000 de lei brut, deși lucrează sâmbăta, duminica și în alte zile libere.

Subiecte în articol: stb greva
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri