Jurnalul.ro Ştiri Politică Grindeanu despre impozitul pe gospodărie: E normal să ducă la discuţii; nu inventăm apa caldă, se aplică şi în alte ţări

Grindeanu despre impozitul pe gospodărie: E normal să ducă la discuţii; nu inventăm apa caldă, se aplică şi în alte ţări

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni seară, că aşteaptă o formă finală a proiectului privind impozitul pe gospodărie pentru a se putea pronunţa, însă a subliniat că acest tip de impozit se aplică şi în alte ţări.

"Este normal să ducă la foarte multe discuţii această nouă abordare, fiindcă vorbim de o nouă abordare, dar nu inventăm apa caldă, astea sunt lucruri care se aplică şi în alte ţări, unele dintre ele membre ale UE, altele nu, dar ţări dezvoltate care merg foarte bine din punct de vedere economic. (...) Am cerut ministrului de Finanţe să iasă şi să explice mai mult ceea ce ne dorim, ceea ce vrem să facem, ceea ce avem ca şi măsuri prevăzute în programul de guvernare şi această comunicare să fie cât se poate de structurată, de simplă, astfel încât cetăţenii să înţeleagă foarte bine ce ne dorim", a afirmat Grindeanu la Antena 3.

El a precizat că le-a solicitat reprezentanţilor Ministerului de Finanţe şi ai ANAF să prezinte un draft.

"Le-am cerut celor de la Finanţe, ANAF, pe baza a ceea ce am spus şi analizat şi este parte a programului de guvernare ca şi măsuri să lărgească baza de analiză, să vină cu acel draft să îl rediscutăm de două-trei ori astfel încât, aşa cum am făcut cu celelalte măsuri, când luăm o decizie, să ştim foarte bine pe ce ne aşezăm, care sunt măsurile şi care sunt efectele, pentru că aici, dincolo de schimbările propriu-zise, este nevoie de o infrastructură mult mai mare, poate de noi proceduri, iar lucrurile acestea nu sunt imposibil de făcut pentru că lucrurile acestea se pot face şi sunt optimist din acest punct de vedere, dar trebuie să fie cât se poate de clare şi transparente şi să se ştie exact pe termene ce avem de făcut", a arătat premierul.

Solicitat să dea o definiţie pentru diferenţa dintre impozitul pe persoană fizică şi cel pe gospodărie, el a arătat că aşteaptă o formă finală a proiectului.

"Domnul ministru Viorel Ştefan a început să iasă să explice cât mai mult. Aştept - eu sunt absolvent de Ştiinţe exacte - să-mi vină acea formă care să se apropie de final şi să nu mă arunc şi nu cred că este bine pentru un prim-ministru să spună lucruri care nu sunt sigure 100%", a spus Grindeanu.

În context, el s-a declarat "supărat" pe fostul Guvern în legătură cu datele pentru anul fiscal 2016.

"Dincolo de un an pierdut 2016 din foarte multe puncte de vedere, (...) conform Eurostat, (...) deficitul bugetar pe anul 2016, apropo de ce ne spuneau aceşti domni atunci când am venit cu bugetul în Parlament, a depăşit 3% nefăcând nimic. (...) Este o chestiune extrem de gravă apropo de ceea ce au făcut aceşti domni anul trecut nefăcând nimic în România", a adăugat Grindeanu. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: sorin grindeanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri