Jurnalul.ro Ştiri Politică Grindeanu: I-am cerut ministrului Justiţiei să discute modificarea codurilor penale cu asociaţiile de magistraţi

Grindeanu: I-am cerut ministrului Justiţiei să discute modificarea codurilor penale cu asociaţiile de magistraţi

Premierul Sorin Grindeanu a informat vineri că i-a solicitat ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să aibă întâlniri şi cu asociaţiile de magistraţi pe subiectul proiectului de lege de punere în concordanţă a deciziilor Curţii Constituţionale cu Codul penal şi Codul de procedură penală.

"I-am cerut un singur lucru în plus domnului ministru Toader şi insist. (...) Vreau să aibă întâlniri şi cu asociaţiile de magistraţi şi de procurori, nu doar cu reprezentanţii instituţiilor statului - că vorbim de CSM sau de Ministerul Public, cuprinzând DNA, Parchetul de pe lângă Înalta Curte sau DIICOT, ci şi cu asociaţiile de magistraţi şi, bineînţeles, ONG-uri şi să fie dezbatere", a declarat Grindeanu, într-o conferinţă de presă, la Brăila.

Prim-ministrul a făcut această precizare după ce a fost întrebat care este punctul său de vedere faţă de nemulţumirile transmise de liderul PSD, Liviu Dragnea, cu privire la întârzierea cu care sunt puse la punct actele normative din domeniul Justiţiei.

Potrivit şefului Executivului, proiectul de lege de punere în acord a deciziilor Curţii Constituţionale cu Codul penal şi Codul de procedură penală se află în prezent în consultare publică.

"Consultarea publică este de 30 de zile, (...) iar acest termen trebuie (...) îndeplinit. În momentul în care este îndeplinit, (...) îi dăm avizul şi merge acest proiect spre Parlament", a precizat Grindeanu. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: sorin grindeanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri