Sorin Grindeanu, preşedintele executiv al PSD îi solicită lui Ludovic Orban să îi ceară lui Costel Alexe să demisioneze din funcția de președinte al CJ Iași, iar lui Klaus Iohannis să încuviințeze cererea DNA de începere a urmăririi penale, după ce procurorii spun că ar fi luat o şpagă de 22 de tone de tablă.
„Conform DNA, Costel Alexe - PNL a luat șpagă în timp ce era ministru, când lumea era ținută în case. Sunt trei lucruri care trebuie făcute urgent”, scrie. luni, pe Facebook Sorin Grindeanu
Potrivit DNA, în perioada martie-aprilie 2020, cel acuzat ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.