Jurnalul.ro Ştiri Locale Grup infracțional specializat în camătă și șantaj, format dintr-un bărbat și cei șase fii ai lui 

Grup infracțional specializat în camătă și șantaj, format dintr-un bărbat și cei șase fii ai lui 

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii fac vineri nouă percheziții în județele Dâmbovița, Giurgiu și Argeș, într-un dosar de camătă, șantaj, trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. Grupul infracțional ar fi fost constituit de un bărbat și de cei șase fii ai lui.

Potrivit IGPR, din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2019, în județele Dâmbovița și Argeș, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat, pe baza unor relaţii de familie (tatăl în calitate de lider și cei șase fii), la care ar fi aderat ulterior și alte persoane, care ar fi acționat în mod coordonat, până în cursul lunii septembrie 2023, în scopul săvârșirii infracțiunilor de camătă, șantaj și trafic de persoane.

Membrii grupului infracțional ar fi acordat împrumuturi mai multor zeci de persoane, de la care ar fi perceput lunar dobânzi semnificative, cuprinse între 10% și 50%.

Pentru recuperarea datoriilor și încasarea dobânzilor impuse, ar fi recurs la amenințări, intimidări și chiar la acte de violență fizică.

În scopul creării unei aparente surse legale de venituri, membrii grupului ar administra o sală de jocuri de noroc și un magazin mixt, recrutând victimele din rândul celor care ar avea viciul practicării jocurilor de noroc.

Acestora le-ar fi dat diferite sume de bani cu dobânzi excesiv de mari, pe care nu ar mai fi avut posibilitatea să le achite la termenele convenite, situație în care li s-ar fi impus prestarea unor activități ilicite pentru răscumpărarea datoriilor.

De asemenea, persoanelor care își procurau de la magazinul mixt produse alimentare „pe caiet” li s-ar fi cerut sume mult mai mari decât costurile reale, astfel încât acumulau datorii pentru achitarea cărora ar fi fost constrânși să se împrumute cu diferite sume de bani cu titlu de camătă.

Totodată, membrii grupării ar fi recrutat persoane aflate într-o stare de vădită vulnerabilitate (situație materială precară, incapacitatea de plată a datoriilor acumulate, lipsa educației, precum și existența unor vicii și afecțiuni psihice), pe care le-ar fi transportat în Austria și Germania, le-ar fi adăpostit în apartamente închiriate și, folosind diferite metode de constrângere (îndatorare excesivă și sistematică, agresiuni fizice, intimidări, amenințări și supunerea la abuzuri sexuale), le-ar fi exploatat, prin ținerea în stare de aservire, obligându-le la practicarea prostituției, cerșetoriei, vânzarea de ziare (ca modalitate de a disimula apelarea la mila persoanelor aflate în trecere), colectarea fierului vechi, dar și la comiterea unor infracțiuni de furt și înșelăciune, în dauna unor persoane juridice germane (în special operatori de telefonie mobilă sau dealeri auto).

Până în prezent, au fost identificate 27 de persoane traficate în scopul obligării la practicarea cerșetoriei, patru dintre acestea minore, în intervalul de timp în care ar fi fost exploatate, precum și o persoană vătămată minoră, în vârstă de 12 ani, la data recrutării, care ar fi fost obligată la practicarea prostituției de către unul dintre membrii grupului.

„Acesta ar fi profitat de starea de vădită vulnerabilitate generată de lipsa de maturitate specifică vârstei și, în perioada 2021 - septembrie 2023, ar fi transportat-o pe minoră, în repetate rânduri, în locuri prestabilite, unde, prin constrângere fizică și psihică, ar fi exploatat-o sexual, obligând-o la practicarea prostituției în folosul său”, arată polițiștii.

Audierile se vor desfășura la DIICOT.

În cauză, se cooperează cu autoritățile de aplicare a legii din Austria și Germania.

De asemenea, DIICOT a transmis două ordine europene de anchetă către autoritățile germane competente.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: grup infractional santaj
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri