Jurnalul.ro Ştiri Externe Guterres cere Iranului să continue să aplice acordul nuclear

Guterres cere Iranului să continue să aplice acordul nuclear

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut Iranului să continue să-şi pună în aplicare angajamentele în domeniul nuclear, după ce Teheranul a anunţat luni că, din 27 iunie, va depăşi limitele stocurilor de uraniu îmbogăţit autorizate prin acordul din 2015, transmite AFP.

'Secretarul general încurajează Iranul să continue să-şi pună în aplicare angajamentele în domeniul nuclear şi îi cheamă pe toţi participanţii să-şi respecte deplin angajamentele respective, precum şi celelalte state membre să sprijine aplicarea' acordului din 2015, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Guterres, Stéphane Dujarric.

Totodată, Antonio Guterres cheamă 'toate părţile să evite orice măsură care ar putea conduce la o escaladare accelerată a tensiunilor în regiune', a adăugat purtătorul de cuvânt, în briefingul de presă cotidian.

Secretarul general al ONU a considerat mereu că acordul încheiat în 2015 între Iran şi şase mari puteri (China, Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia şi SUA), pentru a împiedica, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale, ca Teheranul să se doteze cu arma nucleară, 'reprezintă o realizare majoră în neproliferarea nucleară şi în diplomaţie', a menţionat Dujarric.

'Acordul a contribuit la pacea şi securitatea internaţionale', a subliniat Stéphane Dujarric.

Iranul a anunţat luni că rezervele sale de uraniu îmbogăţit va trece din 27 iunie dincolo de limita impusă prin acordul nuclear semnat în 2015 cu marile puteri şi din care SUA s-au retras unilateral în mai 2018, restabilind şi înăsprind sancţiunile împotriva Teheranului.AGERPRES

Subiecte în articol: guterres iran acord nuclear
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri