Jurnalul.ro Ştiri Educatie Guvern: Programul “Euro 200” continuă și în anul 2023

Guvern: Programul “Euro 200” continuă și în anul 2023

de Redacția Jurnalul    |   

Elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până în 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie vor beneficia de un ajutor financiar pentru a-și cumpăra calculatoare și în 2023, anunță Guvernul.

„Programul

Purtătoirul de cuvânt al Guvernul afirmă că au fost aprobate și cifrele de școlarizare propuse pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul superior de stat în anul școlar/universitar 2023-2024.

Astfel, pentru educația timpurie, creșe și grădinițe este alocat un număr de 665.000 locuri. Pentru învățământul primar sunt prevăzute 933.000 locuri, iar pentru învățământul gimnazial cu frecvență la zi sunt prevăzute 813.000 locuri. Pentru învățământul liceal – clasa a IX-a sunt prevăzute 134.000 de locuri pentru învățământul de zi, la care se adaugă 9.500 de locuri pentru învățământ seral şi cu frecvență redusă. Totodată, 16.000 de locuri sunt alocate pentru clasa a XI-a, învățământ seral.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: guvern euro200
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri