Nimeni nu are pretenția că ar fi deținătorul adevărului absolut, fiindcă pot avea loc substituții de produse în coș, se poate apela mai mult la economia informală și atunci când are loc o reducere de cheltuieli ca urmare a măririi taxării explicite sau a celei implicite prin inflație, ajustarea se produce dinspre ceea ce nu reprezintă un bun curent, cum ar fi creditele, spre mărfurile alimentare de folosință imediată.
Dar spun toate acestea tocmai pentru că a fost repurtată o victorie politică de răsunet prin aplicarea ordonanței „mercurial”, de plafonare a adaosurilor și prețurilor. De fapt, în economie nu se produc minuni, ci pur și simplu piața nu a validat scumpirea cu o treime a bunurilor sensibile și ieftinirile ar fi avut loc indiferent de ceea ce decreta politicul. „Succesul politic” s-a manifestat în cazul pâinii, făinii, mălaiului, zahărului, ardeilor, dar la toate aceste mărfuri datele oficiale evidențiau micșorarea consumului. Iar despre ieftinirile la cartofi, lapte, ulei și ouă puse și ele pe seama măsurilor „inspirate” de tip mercurial, am vorbit deja după ce am văzut statistica bugetelor de familie. Tendința era clară. E adevărat că puterea de cumpărare afectată de taxarea implicită putea să fie substituită cu putere de cheltuire venită din îndatorare. Aici au acționat însă normele de creditare sugerate de banca centrală, care au reușit să determine o reducere a deficitului sectorului privat, după cum arată evoluția finanțărilor neguvernamentale, ceea ce la nivelul sectorului guvernamental nu s-a produs, în ciuda faptului că CE a arătat către deficitul bugetar excesiv al executivului.
Și ca să facem lumină pe deplin și în chestiunea micșorării consumului. Aceasta este o expresie generică, fiindcă o parte a cererii virează către economia neînregistrată, acolo unde lipsa taxării oferă un discount considerabil. Dacă nu credeți, numerarul în afara sistemului bancar - banii cash cu care lucrează economia necontabilizată - s-a micșorat la 16,8% din totalul masei monetare, pentru a reveni peste 17%, potrivit ultimelor date.
Așadar, a fost „captat” un trend natural, o scădere a consumului cauzată de taxarea implicită prin inflație de anul trecut și nevalidarea creșterii prețurilor de către piață, cu o treime la mărfurile sensibile și a fost făcută repede succes politic. Fără ca vreun analist important să pomenească faptul că nu ar trebui să se discute de rescrierea cărților de economie, ci că se comit greșeli de manual. Politicienii recurg la măsuri prin care sfidează noțiunea de productivitate a muncii și induc inflație, pe care încearcă mai apoi să o oprească cu controlul prețurilor, dar cu riscul de a genera penurie de bunuri!
Și, din păcate, „tarele” politice nu se observă doar la noi, ci mai ales la cei despre care Francis Fukuyama spunea că îi vede angrenați definitiv în mecanismul economiei de piață. Volatilitatea se resimte la toate nivelurile. Ba chiar prețul mărfurilor a ajuns să fie mai fluctuant decât reperele piețelor financiare. De ce? Se corectează drastic cererea.
Acest lucru se întâmplă deoarece relaxarea cantitativă induce ajustări foarte mari. Cât timp nu s-a recurs la QE, ci la măsuri monetare obișnuite, prin intermediul dobânzilor, s-a putut vorbi de un reglaj fin.