Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: România nu este afectată direct de noile taxe vamale, dar Guvernul pregătește măsuri

Ciolacu: România nu este afectată direct de noile taxe vamale, dar Guvernul pregătește măsuri

de Redacția Jurnalul    |   

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Reșița, că România nu este afectată direct de noile taxe vamale impuse de SUA, însă există un impact indirect, resimțit în special de sectoarele economice care fac parte din lanțuri de producție europene, cum este industria auto.

„Nu suntem afectați direct, suntem cumva afectați pe lanțul orizontal de producție, mai ales în industria auto”, a spus premierul.

Ciolacu a menționat că, împreună cu Ministerul Economiei, a fost realizată o analiză a efectelor, iar Guvernul pregătește un pachet de măsuri țintite, care va include ajutoare de stat și compensări, pentru a menține competitivitatea firmelor românești afectate.

Premierul a adăugat că România urmărește și evoluțiile de la nivelul Uniunii Europene, unde se discută măsuri comune de răspuns.

„Așteptăm normal și deciziile la nivelul Uniunii Europene. Prin Coreper, s-au făcut deja două sau trei ședințe care analizează măsurile pe care Uniunea Europeană le va lua”, a mai spus Marcel Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: guvern taxe masuri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri