Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul a decis acordarea cetăţeniei române hocheistului Vitalii Kyrychenko

Guvernul a decis acordarea cetăţeniei române hocheistului Vitalii Kyrychenko

Guvernul a adoptat joi o hotărâre privind acordarea cetăţeniei române sportivului Vitalii Kyrychenko, informează un comunicat al instituției.

Vitalii Kyrychenko, cetăţean ucrainean, a depus cerere pentru dobândirea cetăţeniei române pe 27 aprilie anul trecut, se arată în nota de fundamentare a acestui act normativ, care a fost publicată pe site-ul Secretariatului General al Guvernului. 

"Ţinând cont de faptul că domnul Kyrychenko Vitalii este un sportiv de înaltă performanţă, necesar întăririi lotului naţional de hochei pe gheaţă, în vederea participării la competiţiile sportive internaţionale şi obţinerii unor rezultate sportive remarcabile, la data de 27.05.2016, Ministerul Tineretului şi Sportului a depus solicitare către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie în vederea susţinerii obţinerii cetăţeniei române pentru acest sportiv", se precizează în acelaşi document. 

Conform sursei citate, Vitalii Kyrychenko este un produs al şcolii de hochei pe gheaţă din Ucraina, dar în ultimii ani a evoluat la echipa PROGYM Gheorgheni. 

Pe 30 august 2016, Comisia pentru Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a emis raportul favorabil în care a constatat îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea cetăţeniei, arată documentul citat. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri