Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul a majorat ajutoarele de urgență pentru victimele exploziei de la Băbeni

Guvernul a majorat ajutoarele de urgență pentru victimele exploziei de la Băbeni

Guvernul a majorat, în ședința de vineri, ajutoarele pentru victimele care au decedat sau au fost rănite în explozia produsă în data de 18 noiembrie la Uzina Mecanică Băbeni. Astfel, jutoarele pentru persoanele decedate au crescut cu 2.500 de lei, iar cele pentru răniți cu 3.000 de lei.

Guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare de urgență pentru sprijinirea familiilor victimelor care au decedat sau au fost rănite în explozia produsă în data de 18 noiembrie la Uzina Mecanică Băbeni din județul Vâlcea, indiferent de veniturile acestora, astfel:
• 10.000 lei pentru fiecare persoană decedată;
• 8.000 lei pentru fiecare persoană rănită;
• 5.000 lei pentru fiecare persoană aflată în șoc traumatic.

În proiectul de Hotărâre erau prevăzute următoare sume: 7.500 lei pentru fiecare persoană decedată, 5.000 lei pentru fiecare persoană rănită și 2.500 lei pentru fiecare persoană aflată în șoc traumatic.

Potrivit Hotărârii aprobate, sumele provin din fondurile Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și se plătesc de agențiile județene pentru plăți și inspecție socială de la domiciliul familiilor victimelor până cel târziu la 31 decembrie 2021, fără a fi nevoie de completarea unei cereri, și nici de efectuarea unor anchete sociale.

„Ajutorul de urgență se plătește soțului/soției, ori rudelor directe de gradul 1 sau 2 sau, în lipsa acestora, persoanei care demonstrează cu documente doveditoare că s-a ocupat de organizarea înmormântării, în cazul persoanelor decedate, sau, după caz, declarație pe propria răspundere că se ocupă de îngrijirea persoanei rănite, pe baza actului de identitate, respectiv a documentului care atestă relația de rudenie sau căsătoria cu victima”, precizează Ministerul Muncii.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: babeni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri