Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul a peticit din nou Codul Fiscal

Guvernul a peticit din nou Codul Fiscal

de Daniela Ivan    |   

Ordonanţă de urgenţă prin care microîntreprinderile pot să opteze pentru plata impozitului pe profit a fost ieri aprobată de guvern. Concret firmele mici pot să aleagă între impozitul pe cifra de afaceri sau pe profit dacă îndeplinesc, cumulat, două condiţii - au capital social minimum 45.000 de lei şi cel puţin doi salariaţi. Totodată, microîntreprinderile care optează pentru impozit pe profit vor beneficia de "scutirea de la plata impozitului pentru profitul reinvestit, scutirea de la plata impozitului pe profit în cazul în care desfăşoară exclusiv activitate inovare, cercetare, dezvoltare", se arartă în ordonanţa de urgenţă aprobată de guvern.

O altă măsură se referă la diminuarea cu 183,62 de lei pe 1.000 de litri, respectiv cu 217,31 lei pe tonă a nivelul accizei pentru motorina utilizată în sectorul transporturilor de mărfuri, respectiv transportul de persoane. 

Măsura pentru microîntreprinderi a fost luată pentru a încuraja investiţiile strategice - inovarea, cercetarea şi dezvoltarea Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului

 

 

Subiecte în articol: schimbare cod fiscal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri