Așa după cum a promis premierul Dacian Cioloș, imediat după Sărbătorile Pascale va proceda la remanierea cabinetului. Mai bine spus auto-remanierea acestuia, dat fiind faptul că decizia de a menține în funcție un ministru sau altul va fi luată după ce fiecare dintre membrii actualului executiv își va prezenta un bilanț al activității și un proiect managerial pentru câteva următoarele luni. Urmând ca, în funcție de cât de convingător a fost (sau nu a fost) fiecare dintre ei, primul ministru să ne spună pe cine păstrează în echipă și pe cine nu.
Imperativ categoric, dacă ne gândim că, nu demult, însuși părintele spiritual al cabinetului (încă) în exercițiu, președintele Klaus Iohannis,s-a dezis, în mod public, de ceea ce, cu doar un an și ceva în urmă, tot domnia sa ne spunea că ar fi ,,guvernul meu’’.Să fi ajuns, oare, domnul președinte, la vorbele lui Moromete spuse atunci când își desfia băieții:,,Mi-am luat mâna de pe voi. Mâna mea nu mai există deasupra voastră’’?...
Odată ce președintele Klaus Iohannis s-a văzut cu guvernul gata desfiat, premierului Dacian Cioloș nu îi mai rămâne decât să își suflece mânecile și să pună în aplicare ,,lista neagră’’ pe care multă lume bună spune că o are gata de pe acum.
Ușor de zis, greu de făcut, atâta vreme cât ne aflăm în fața unui paradox ce frizează absurdul, în cea mai bună tradiție a țării care i-a dat pe Caragiale, pe Urmuz și pe Eugen Ionescu. De regulă, în cazul remanierii, sarcina premierului este îngreunată de felurite pile, proptele și întortocheate relații care se pun în mișcare pentru a-l salva pe unul sau pe altul dintre titularii portofoliilor. De data asta,însă, primul ministru are în față cam tot atâtea cereri de auto-remaniere câți miniștri sunt în funcție, exceptându-i, firește, pe cei care abia și-au intrat în atribuții. Înțelegeți, acum, cu ce teribilă dilemă se confruntă domnia sa?
Spun ,,cereri de auto-demisie fiindcă, dacă ar fi să îi judecăm pe miniștrii tehnocrați după rezultate- rezultate de pe urma cărora acest guvern este considerat cel mai slab dintre guvernele României post-decembriste-, putem afirma, fără teama de a greși, că, de fapt, fiecare ministru și-a scris și iscălit propria demisie. Demisie care fiecare o poartă în mapa diplomat sau, după caz, în poșetă,așa cum, pe vremea lui Napoleon, orice soldat purta în raniță bastonul de mareșal.
Până atunci, la bursa pariurilor, este forfotă mare.În ceea ce mă privește, prefer să rămân un simplu spectator, fiindcă nu m-aș încumeta să pariez, riscând, în acest fel, să îi nedreptățesc pe unii sau pe alții dintre cei care au de parte lor atât de convingătoare atuuri pentru a figura pe lista remaniaților. Sau, după caz, a celor neremaniați. Deocamdată…
Am da, însă, dovadă de o mare doză de naivitate dacă am crede că, după ce trec și zilele astea, subiectul ,,remaniere’’ este închis. Dimpotrivă,dat fiind faptul că, la pachet cu remanierea, nu avem fie și câteva soluții realiste pentru problemele cu care se confruntă societatea românească, sigura certitudine pentru perioada imediat următoare rămâne tot… auto-remanierea. Auto-remaniere care va continua până la expirarea mandatului acestui ultra-contra-performant guvern.
,,Pas cu pas’’,cum bine mai scria domnul președinte Klaus Iohannis!