Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul ne dă asigurări: România are suficiente stocuri de alimente și produse neperisabile

Guvernul ne dă asigurări: România are suficiente stocuri de alimente și produse neperisabile

România are suficiente stocuri de alimente și produse neperisabile, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu persoane care cumpără baxuri întregi de ulei.

„România are suficiente stocuri de alimente și produse neperisabile. Autoritățile sunt în contact permanent cu retailerii”, a spus, sâmbătă, Cărbunaru.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, există suficientă marfă în depozite ai magazine.

Sâmbătă are loc o nouă ședință de Guvern în care urmează să se aprobe un proiect de hotărâre privind acordarea de gratuități şi facilități pentru transportul cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

La finalul ședinței de Guvern, se vor face precizări și despre stocurile de alimente din România.

Pe rețelele de socializare apar de câteva zile imagini cu cozi interminabile în magazine, în care oamenii cumpără baxuri întregi de ulei.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Dan Cărbunaru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri