Partidul Național Liberal a realizat un bilanț oficial, la două luni de la preluarea Guvernului. Printre realizările enumerate de liberali se numără creșterea salariului minim, eliminarea split TVA, eliminarea supraaccizei la carburanți, debirocratizarea învățământului, dar și desecretizarea dosarului 10 august, scrie Antena 3.
„Principalele realizări ale guvernului PNL, în doar două luni de la preluarea mandatului: Am eliminat supraimpozitarea contractelor part-time; Am eliminat supraacciza la carburanți; Am crescut salariul minim; Am înghețat salariile demnitarilor ca să nu fie recalculate odată cu creșterea salariului minim; Am eliminat split TVA; Am început procesul de desființare a secției speciale; Am demarat procesul de digitalizare a ANAF și a MFP; Am abrogat OUG 51, pentru că siguranța copiilor este mai presus de orice; Am debirocratizat învătământul; Am semnat contractul de finanțare pentru primul spital regional din România”, a scris PNL pe Facebook.
Totodată, liberalii subliniază că au asigurat cheltuielile necesare pentru funcționarea administrației în 1680 de localități. De asemenea, Guvernul a mai adăugat că a crescut bugetul Sănătății cu 2,4 miliarde de lei.
„Am plătit concediile medicale, restante de 8 luni; Am desecretizat dosarul 10 august; Am rambursat TVA, restant din luna aprilie și am asigurat Cash Flow-ul firmelor; Am plătit facturile proiectelor derulate prin PNDL, finalizate și verificate; Am prorogat plata pensiilor speciale pentru primari; Am crescut bugetul pentru Educație de la 36 miliarde lei la 38 miliarde lei; Am corectat prevederile toxice ale OUG 114; Am salvat Pilonul 2 de Pensii; Am micșorat cu 30% subvenția acordată partidelor politice;Am transparentizat Guvernul României”, se mai arată în postarea PNL.