Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul Orban urcă deficitul bugetar la 4,3% din PIB

Guvernul Orban urcă deficitul bugetar la 4,3% din PIB

Rectificarea bugetară pregătită de Guvernul Orban vine cu o reducere, pe sold, a veniturilor bugetului general consolidat cu aproape 18,36 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile scad cu circa 2,09 miliarde de lei. Potrivit proiectului de Ordonanţă privind rectificarea bugetului pe anul 2019, publicat ieri de Ministerul Finanţelor Publice, deficitul estimat este de 4,3% din Produsul Intern Brut, ceea ce înseamnă 44,72 miliarde de lei, în principal din cauza nerealizării unor venituri. Execuţia bugetului general consolidat pe primele 10 luni arată un deficit de 2,8% din PIB (28,83 miliarde de lei), în condiţiile în care veniturile sunt în sumă de 261,1 miliarde de lei, reprezentând 25,3% din PIB, iar cheltuielile sunt în sumă de 289,9 miliarde de lei, reprezentând 28,1% din PIB.

 
"Cheltuielile bugetului general consolidat se diminuează, pe sold, cu suma de 2.090,6 milioane lei, iar deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se majorează cu suma de 16.266,3 milioane lei. Deficitul bugetar estimat pe anul 2019 reprezintă 4,3% din PIB", se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

 

Cine câştigă, cine pierde

 

Printre ministerele care pierd bani în urma rectificării se numără:

 

Ministerul Educației: - 2,1 miliarde de lei - suma reprezentând "economii la proiecte cu finanțare externă nerambursabilă";

Ministerul Afacerilor Interne: - 1,2 miliarde lei;

Ministerul Transporturilor: - 1,1 miliarde lei;

Ministerul Agriculturii: - 1,1 miliarde lei;

Ministerul Fondurilor Europene: - 300,2 milioane de lei;

Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale: - 110,9 milioane lei;

 

Printre ministerele care ar urma să primească bani se numără:

Ministerul Muncii: + 4 miliarde de lei;

Ministerul Sănătăţii: + 2,9 miliarde de lei;

Ministerul Dezvoltării: + 1,8miliarde lei (pentru Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL);

Ministerul Finanțelor: + peste 600 de milioane;

 

Depăşirea ţintei de deficit bugetar de 3%, conform legislaţiei comunitare, poate atrage după sine în cazul în care Guvernul nu ia măsuri pentru reîncadrarea în ţintă, chiar şi sistarea acordării fondurilor europene.

 

Serviciile au tras lozul câştigător

 

Bugetele serviciilor secrete au fost majorate cu peste 25 de milioane de lei, cu excepția Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). Bugetul Serviciului Român de Informaţii (SRI) are cea mai mare creștere, de 20,734 milioane lei, după ce la rectificarea din luna august, operată de Guvernul Dăncilă, instituția a mai beneficiat de o majorare de peste 396 de milioane de lei. Serviciul de Informaţii Externe (SIE) primește un plus de 3,9 milioane lei, iar Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP) are un buget majorat cu peste 900.000 de lei. La Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) nu sunt modificări.


Influențele pe principalele naturi de cheltuieli ale bugetului de stat se prezintă astfel:

 

Cheltuielile de personal se diminuează cu 75,1 milioane de lei;

Cheltuielile cu bunuri și servicii se diminuează cu 4,1 milioane de lei; Cheltuielile cu dobânzile se diminuează cu 449,5 milioane de lei;

Transferurile între unități ale administrației publice se majorează cu 6,52 miliarde lei;

Alte transferuri se majorează cu 590,3 milioane lei, în principal pentru finanțarea proiectelor din Programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii START-UP NATION România și pentru finalizarea proiectelor ISPA din domeniul transporturilor;

Cheltuielile cu asistența socială cresc cu 2,2 miliarde de lei;

Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare 2014-2020 se diminuează cu 5,67 miliarde de lei;

Alte cheltuieli se majorează cu 301,0 milioane lei, în principal, pentru plata sumelor din titlurile de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților;

Fondurile de rezervă se majorează cu 650 milioane de lei;

Cheltuielile aferente programelor cu finanțare rambursabilă se diminuează cu 165,6 milioane de lei;

Cheltuielile de capital scad cu 193,1 milioane de lei;

Rambursări de credite externe și interne se diminuează cu 105 milioane lei.
 

Minus 8,3 miliarde de lei la ANAF


"Potrivit datelor operative înregistrate în primele 10 luni, veniturile bugetare colectate de ANAF prezintă o nerealizare de 8,3 miliarde de lei faţă de program (grad de realizare de 96,5%). Acest rezultat este determinat în principal de următoarele nerealizări faţă de programul aprobat: 2,1 miliarde de lei la TVA, 0,3 miliarde lei la impozitul pe profit, 0,3 miliarde de lei la impozitul pe venitul microîntreprinderilor, 0,2 miliarde de lei la impozitul pe venit, 0,4 miliarde de lei la accize, 2,8 miliarde de lei la veniturile nefiscale şi 2 miliarde de lei la contribuţiile sociale", se arată în documentul Guvernul

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri