Jurnalul.ro Auto Guvernul plafonează tarifele RCA pe o perioadă de 6 luni, la un nivel ce va fi stabilit de ASF

Guvernul plafonează tarifele RCA pe o perioadă de 6 luni, la un nivel ce va fi stabilit de ASF

Guvernul a aprobat miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, cadrul normativ care să ducă la rezolvarea problemelor semnalate pe piaţa asigurărilor RCA.

Potrivit unui comunicat al Executivului transmis miercuri AGERPRES, actul normativ permite stabilirea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), pe o perioadă de şase luni, a unui tarif RCA de referinţă aplicat atât persoanelor fizice, cât şi juridice.

"Această Ordonanţă a fost dată având în vedere împrejurările excepţionale manifestate prin dezechilibru major între cerere şi ofertă, respectiv disfuncţionalitatea evidentă a pieţei asigurărilor obligatorii auto din România.Astfel, Guvernul României împreună cu Consiliul Concurenţei au considerat necesară instituirea unui mecanism de control al pieţei asigurărilor obligatorii auto din România, manifestat în prima etapă, prin stabilirea de către ASF a unor tarife de plafonare aferente primelor RCA", se arată în comunicatul citat.

La rândul său, premierul Dacian Cioloş susţine că prin această ordonanţă de urgenţă Executivul doreşte să asigure "cadrul juridic, clar definit, pentru ca această problemă să poată să fie rezolvată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care are această responsabilitate".

În comunicatul Guvernului se mai arată că ordonanţa ţine cont de directivele europene în materie, de experienţa altor state membre în ceea ce priveşte reglementarea acestei asigurări, precum şi de propunerile formulate de asociaţiile profesionale şi patronale ale asigurătorilor şi transportatorilor auto.

"În calculul tarifului de primă, asigurătorii RCA vor folosi criterii de risc, coeficienţi de majorare şi/sau corecţie şi alte instrumente de ajustare a tarifelor elaborate de ASF. În cazul în care asigurătorii RCA vor dori să introducă şi alţi indicatori de evaluare a riscului, aceştia o pot face cu respectarea reglementărilor în vigoare. Autoritatea de Supraveghere Financiară va stabili tarife de primă maxime în cel mult 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a prezentei Ordonanţe de Urgenţă. Ulterior perioadei în care tariful de primă va fi plafonat, Autoritatea de Supraveghere va calcula un tarif de referinţă pe baza daunei medii pentru fiecare categorie de vehicul, a plăţilor de daune achitate de către asigurători şi raportate la frecvenţa producerii evenimentelor pe respectiva categorie de vehicule", se mai precizează în comunicatul citat.

De asemenea, Guvernul susţine că ASF va publica tarifele de referinţă, dauna medie şi frecvenţa statistică a producerii evenimentelor, pe categorii de vehicule, va realiza o analiză a efectelor acestor măsuri în piaţa asigurărilor RCA şi va întocmi un raport ce va fi înaintat Consiliului Concurenţei.
Potrivit Ordonanţei, contractul RCA se încheie pe o perioadă de la o lună la 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de opţiunea asiguratului şi poate fi suspendat la cererea asiguratului pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului sau pe perioada imobilizării vehiculului.

"Pentru o mai mare transparenţă, asigurătorul RCA are obligaţia să notifice asiguraţii, la solicitarea acestora, în ceea ce priveşte modul de calcul al primei de asigurare. Pot fi cerute informaţii despre modalitatea de stabilire a primei, datele statistice în baza cărora este stabilită aceasta sau raportul actuarial care stă la baza determinării tarifului de primă. Totodată, asigurătorul RCA are obligaţia deschiderii dosarului de daună la data înregistrării avizării de daună", se menţionează în comunicat.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri