Guvernul urmează să aprobe, în ședința de miercuri, printr-o hotărâre, acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgență, cu titlu gratuit, pentru Croația, în contextul cutremurului care a avut loc, în decembrie, în apropiere de Zagreb.
Valoarea ajutorului se ridică la 642.600 de lei.
„Se are în vedere aprobarea scoaterii din rezervele de stat a următoarelor produse: corturi, paturi, pături, saltele pat, saci de dormit, cearşafuri pat şi construcţii uşoare din elemente modulate. Transportul produselor se realizează cu mijloace de transport ale Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi ale Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, pe ruta Bucureşti-Zagreb, în condiţiile legii", se arată în nota de fundamentare a actului normativ.
Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 s-a produs la sfârșitul lunii decembrie în Croația. Șase persoane au murit, iar mai multe au fost rănite. Seismul a provocat pagube semnificative în orașul Petrinja, primarul afirmând că jumătate din localitate a fost distrusă.