Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul vrea să înfiinţeze mai multe fonduri suverane

Guvernul vrea să înfiinţeze mai multe fonduri suverane

de Cristian Anton    |   

Guvernul României gândeşte acum un cadru legislativ pe care să se construiască mai multe fonduri suverane, a declarat luni vicepreşedintele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), Mircea Ursache. În paralel, ministrul Finanţelor anunţă că ca emite o ordonanţă pentru înfiinţarea Fondului Suvern de Investiţii, în condiţiile în care Curtea Constituţională a declarat neconsituţională înfiinţarea acestuia prin lege de către Camera Deputaţilor.

„După ce Curtea Constituţională a declarat actul normativ neconstituţional şi l-a înaintat emitentului, celui care a emis actul, asistăm la o nouă abordare din partea Guvernului României. E vorba de un proiect de ordonanţă de urgenţă care se află în momentul de faţă în discuţii la instituţiile abilitate, inclusiv la noi, şi care se intitulează Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind înfiinţarea de fonduri suverane de dezvoltare şi investiţii precum şi de modificare a unor acte normative. Deci Guvernul României gândeşte acum un cadrul legislativ pe care să se construiască pe urmă fonduri suverane, mai multe. Şi nu este rău”, a spus Mircea Ursache. 
 

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat, recent, că instituţia pe care o conduce pregăteşte o ordonanţă de urgenţă, care ar trebui să fie gata luna aceasta, pentru a avea cadrul general referitor la instrumente financiare precum Fondul Suveran de Investiţii. 
 

Şeful ASF a făcut referire la discuţiile avute de-a lungul timpului pentru a crea un fond în domeniul apărării, unul pe sistemul energetic-petrolier. „Acum elementul absolut de noutate este că la nivel guvernamental se creează doar cadrul printr-un act normativ cu putere de lege, prin ordonanţă, de creare de fonduri suverane urmând ca fiecare apoi să beneficieze de o hotărâre de guvern de înfiinţare”, a afirmat Mircea Ursache. 


Fondurile, doar la latitudinea Executivului

Camera Deputaţilor a adoptat, în şedinţa din 6 iunie 2018, în calitate de cameră decizională, Legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii - SA. Actul normativ a fost, însă, declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională în data de 18 iulie 2018, având în vedere caracterul individual al legii şi faptul că, potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, „unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a Guvernului”.

 

Subiecte în articol: fonduri suverane
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri