Atacantul în vârstă de 23 de ani a marcat în minutul 25, înainte ca Martin Odegaard să dubleze avantajul opt minute mai târziu, norvegienii dominând meciul de pe stadionul Ullevaal din Oslo.
În condițiile în care Norvegia avea nevoie de toate cele trei puncte pentru a rămâne în cursa pentru unul dintre cele două locuri de calificare din Grupa A, Budu Zivzivadze a readus emoția în tribune, reușind să reducă din diferență pentru Georgia în minutele suplimentare de joc.
Managerul Norvegiei, Stale Solbakken, a declarat:
"Un început ușor lent, dar în același timp am avut control total. S-au așezat foarte jos și s-au închis bine. Apoi, treptat, am devenit din ce în ce mai periculoși", a adăugat el.
"Am avut controlul deplin pentru o lungă perioadă de timp înainte ca ei să înscrie un gol din nimic".
Norvegia este pe locul trei după cinci meciuri în grupă, la opt puncte în spatele liderului Scoția și la două în spatele Spaniei, care a jucat cu un meci mai puțin.
(sursa: Mediafax)