Nu suficiente pentru a contura o echipă de bază, dar destule pentru a identifica câțiva jucători care merită urmăriți cu atenție în următorii ani. Acum urmează al doilea episod al acestei perioade de căutări, amicalul cu Țara Galilor, un nou test în care rezultatul va conta mai puțin decât concluziile.
Hagi anunțase încă de la începutul cantonamentului că va folosi formule diferite de echipă în cele două partide. Dacă la Tbilisi au primit șansa mulți dintre jucătorii tineri și debutanți, acum a venit momentul să intre în prim-plan și fotbaliștii de la FCSB și Dinamo, precum și alți jucători care au evoluat mai puțin sau deloc în Georgia.
Drăgușin, omul în jurul căruia se construiește noua națională
Dacă există o certitudine în acest moment la echipa națională, aceea este Radu Drăgușin. Fundașul central a fost singurul fotbalist care a rămas pe teren toate cele 90 de minute la Tbilisi și este evident că Hagi îl vede drept unul dintre liderii proiectului său. În condițiile în care generația lui Stanciu, Bancu sau Burcă se apropie de finalul aventurii internaționale, Drăgușin este omul care trebuie să preia responsabilitatea vestiarului în următorii ani. La doar 24 de ani, fundașul are deja experiență internațională, a trecut prin Serie A și Premier League și reprezintă probabil cel mai valoros produs al fotbalului românesc din ultimul deceniu. Nu întâmplător, Hagi vrea să construiască defensiva și, în mare măsură, întreaga echipă în jurul lui.
Portarii sunt deja stabiliți
O altă concluzie a acestei acțiuni pare să privească postul de portar. În lipsa lui Ionuț Radu, accidentat, selecționerul va continua rotația și foarte probabil îi va oferi minute și lui Ștefan Târnovanu. Totuși, dincolo de aparențele competiției deschise, ierarhia pare deja conturată.
Primul portar rămâne Ionuț Radu, cel care vine după cel mai bun sezon al carierei și care a demonstrat în ultimii ani că poate face diferența la nivel internațional. În spatele său se află Marian Aioani, în continuare apreciat pentru reflexele și intervențiile sale spectaculoase, chiar dacă uneori oferă emoții la faze aparent simple. Al treilea este Târnovanu, care va avea acum ocazia să demonstreze că merită mai mult decât statutul de rezervă. Pentru el, meciul cu Țara Galilor poate reprezenta una dintre puținele șanse de a schimba ordinea stabilită de selecționer.
David Matei bate la ușa titularizării
Numele despre care s-a vorbit cel mai mult după meciul cu Georgia este David Matei. Mijlocașul Universității Craiova a intrat fără complexe, a cerut mingea și a jucat cu un curaj rar întâlnit la un debutant. Suporterii au observat imediat acest lucru și mulți dintre ei îl cer deja titular. Argumentele nu lipsesc. David Matei are personalitate, are tehnică și are acea „gleznă fină” pe care Hagi a apreciat-o întotdeauna la mijlocași. În plus, amicalele sunt exact locul unde astfel de jucători trebuie testați. Mulți suporteri pun întrebarea firească: „Dacă nu acum, în amicale, când să-l bagi la muncă? În toamnă, direct cu Suedia sau Polonia?”. Rămâne de văzut dacă Hagi îi va oferi din primul minut această responsabilitate, însă este clar că mijlocașul Craiovei a câștigat teren în ochii selecționerului, și ai suporterilor.
Ce face Hagi cu Hagi?
Una dintre cele mai interesante situații rămâne cea a lui Ianis Hagi. Este greu de imaginat că va lipsi din echipa de start. Va purta probabil tricoul cu numărul 10 și banderola de căpitan, chiar și în condițiile în care pe teren se va afla și Nicolae Stanciu. Problema nu este însă statutul lui Ianis, ci forma sa sportivă.
La Alanyaspor a avut un sezon modest, iar din decembrie 2025 nu a mai bifat un meci complet. În Georgia a fost aproape invizibil. Nu a creat pericol, nu a inițiat acțiuni importante și nu a lăsat impresia că poate conduce ofensiva naționalei. Tocmai de aceea, meciul cu Țara Galilor poate deveni primul test cu adevărat dificil pentru relația dintre selecționer și propriul fiu. Pe de o parte, Ianis a avut de multe ori prestații mai bune la națională decât la club. Pe de altă parte, faptul că tatăl său este acum selecționer aduce inevitabil o presiune suplimentară. Fiecare pasă greșită va fi analizată, fiecare titularizare va fi comentată. Avantajul este evident. La fel de evidentă este și responsabilitatea.
Coman trebuie să revină în banda stângă
Un alt experiment care merită reanalizat este utilizarea lui Florinel Coman ca vârf de atac. Hagi susține că atacantul are instinct de gol și poate evolua în centrul ofensivei. În practică însă, experimentul nu a convins. Coman este periculos atunci când vine din bandă, când are spațiu și poate ataca adversarul în viteză. Ca atacant central își pierde multe dintre calități. În plus, România are deja variante pentru postul de număr 9. Louis Munteanu, Daniel Bîrligea și Denis Drăguș sunt atacanți de meserie, obișnuiți să joace între fundașii centrali.
Coman pare mult mai util în stânga, unde poate face clasica rocadă cu Valentin Mihăilă sau chiar cu Ștefan Baiaram.
Intră în scenă oamenii de la FCSB și Dinamo
Dacă meciul cu Georgia a aparținut în mare parte debutanților, cel cu Țara Galilor ar trebui să fie al contingentului FCSB-Dinamo. Darius Olaru, Florin Tănase, Mihai Popescu și Cătălin Cârjan sunt printre jucătorii care așteaptă să primească primele minute în mandatul Hagi și să-i ofere selecționerului motive de reflecție înaintea toamnei.
Pentru Olaru și Tănase este și o oportunitate de a demonstra că sezonul modest traversat la club nu îi definește. Pentru Cârjan este șansa de a confirma progresul arătat în tricoul lui Dinamo, iar pentru Mihai Popescu posibilitatea de a intra în rotația defensivă a naționalei, alături de Ghiță, Burcă, Rus, Drăgușin și Coubiș.
Mai important decât rezultatul
Ca și partida cu Georgia, meciul cu Țara Galilor este, înainte de toate, un exercițiu de cunoaștere reciprocă. Hagi încearcă să afle pe cine se poate baza, iar jucătorii încearcă să înțeleagă ce dorește noul selecționer de la ei. Rezultatul va fi trecut în statistici, însă concluziile vor conta mult mai mult. Abia din toamnă vor începe examenele adevărate. Atunci vor veni Suedia, Polonia și Bosnia, iar România nu va mai avea luxul experimentelor. Până atunci însă, Hagi profită de fiecare minut pentru a-și construi echipa. Iar meciul cu Țara Galilor este încă o piesă din acest puzzle care începe, încet-încet, să capete contur.