Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliția Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante

Poliția Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante

de Redacția Jurnalul    |   

Poliția Capitalei l-a oprit, miercuri, în trafic pe liderul Generației de Aur, Gică Hagi, de ziua sa. Hagi împlinește miercuri 60 de ani: „Astăzi este despre tine, Comandante”, i-au spus polițiștii.

Hagi a fost oprit în trafic, în Capitală, pentru a i se face o surpriză.

„Astăzi este despre tine, „Comandante”! Am oprit, în trafic, legenda fotbalului românesc. Poliția Capitalei a avut o misiune specială: să-l oprim, în trafic, pe Gică Hagi. Cu motiv, bineînțeles. Știam că azi împlinește 60 de ani și voiam să-i facem o surpriză”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei, pe facebook

Planul a fost pus la cale în detaliu.

Hagi a fost depistat rapid, oprit, apoi polițiștii s-au apropiat de mașină „Regelui”, pentru a-i ura „La Multi Ani” și pentru a-i oferi un tort din partea Poliției Capitalei.

„Misiunea noastră s-a încheiat cu succes, transformând o oprire în trafic într-un moment de bucurie”, mai spun cei de la Poliția Capitalei.

„Monument de ambiție și de excelență pentru noi, pentru Poliția Capitalei și pentru toată România și am vrut să vă facem o supriză”, i-au spus lui Hagi polițiștii.

Lui Hagi i-a fost înmânată și o diplomă de excelență.

 

Subiecte în articol: hagi trafic poliţia capitalei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri