De exemplu, în țara partenerului nostru strategic, Statele Unite, hainele purtate, sau care nu mai sunt la modă, nu se aruncă. Se donează. Nu am văzut niciodată pe cineva să arunce hainele vechi la gunoi. Dar văd permanent oameni cu sacoșele pline care merg la centrele de donare. Cei de acolo le sortează și le găsesc diferite destinații. Din nefericire, în România nu există această preocupare. Deocamdată am început să ne ocupăm de problema sticlelor și plasticelor, a ambalajelor în general. De ce nu ne ocupăm și de hainele vechi? Nu este deloc complicat. Iată o idee de business pentru tinerii întreprinzători. Îți trebuie 3-4 războaie de țesut, 3-4 oameni care să lucreze pe ele și cetățenii care să aducă hainele vechi. Cumpărători pentru preșuri sunt mulți. Noi preferăm să cumpărăm haine „second hand” și aruncăm la gunoi ce ne prisosește prin casă. Repet dacă aș mai avea vârsta, aș deschide un atelier de preșuri, aș plăti o sumă decentă pentru hainele vechi și textilele nefolosibile și aș face preșuri. Atunci omul nu ar mai arunca nimic la gunoi. Ar prefera să vină la mine și să primească niște bănuți. Ăsta poate fi un început. După care instituțiile statului, folosind banii europeni primiți pentru protecția mediului, să facă din asta o acțiune socială națională.
Directiva europeană spune că de la 1 ianuarie 2025 România va fi obligată să recicleze textilele. Dar noi nu avem nici măcar un centru de colectare. De ce? Simplu. Pentru că lipsește interesul pecuniar al cetățeanul și, desigur, educația. Eu rămân adeptul acestor mici (pentru început) ateliere de făcut preșuri în care, pecuniar, toată lumea este mulțumită. Exemplul este cel cu colectarea deșeurilor de sticlă și plastic. Până nu a apărut interesul financiar, nu a interesat pe nimeni și nu s-a colectat mai nimic. Noi cei de la pagina 22 ne permitem să dăm câte o idee, nimic mai mult.
Ajunge pentru astăzi. Să ne vedem sănătoși, în pace și siguranță, vinerea viitoare. Doamne ajută!