Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții ISU, pe parcursul zilei de vineri, au fost înregistrate la 112 trei apeluri care ''au semnalat faptul că s-a auzit un zgomot puternic care se aseamănă cu o explozie în comuna Pipirig''. De asemenea, pe rețelele sociale au apărut imagini cu un avion prăbușit, despre care reprezentanții ISU Neamț susțin că sunt false.
''Autoritățile competente cu rol în gestionarea unei astfel de situații au efectuat cercetări în zonă și nu au constatat faptul că ar fi avut loc o explozie. În acest sens, imaginile care circulă pe rețelele de socializare sunt false și nu au legătură cu realitatea din județul Neamț'', au precizat oficialii ISU.
De asemenea, ISU arată că în această perioadă au loc zboruri de antrenament la înălțimi mici, efectuate de aeronave militare ale Forțelor Aeriene Române, iar aceasta ar putea fi sursa zgomotului din zonă.
''Până în acest moment, apreciem că cea mai probabilă cauză a zgomotelor semnalate la 112 ar putea fi generate de aceste zboruri de antrenament'', a subliniat ISU.

