Jurnalul.ro Ştiri Locale Halucinant! O ieşeancă a bătut crunt un poliţist care tocmai o salvase din pumnii soţului!

Halucinant! O ieşeancă a bătut crunt un poliţist care tocmai o salvase din pumnii soţului!

O ieşeancă de 32 de ani a fost condamnată la opt luni de închisoare cu suspendare, fiind găsită vinovată de ultraj. Femeia ar fi sărit să bată un poliţist care, culmea, tocmai o salvase din mâinile soţului agresiv, scrie ziaruldeiasi.ro

Fapta s-ar fi petrecut în iunie 2014. Salvată de sub ploaia de pumni a soţului violent, care o bătea în maşina oprită în mijlocul unei intersecţii, femeia i-a sărit acestuia în ajutor atunci când au intervenit poliţiştii. 

Poliţistul victimă din dosar i-a cerut femeii să aştepte în autospeciala maşinii, însă aceasta nu s-a conformat şi l-a lovit în zona feţei, provocându-i echimoze şi zgârieturi. Ulterior, agentul a obţinut şi certificat medico-legal, rănile sale fiind uşoare.

Acum, femeia a fost condamnată la opt luni de închisoare cu suspendare și va trebui să achite şi daune morale de 3.000 de lei poliţistului agresat, decizia de condamnare fiind definitivă.

„Deplasându-se la faţa locului, cei doi agenţi au oprit autoutilitara la aproximativ 6 metri de autoturismul BMW, oprit între rondul Podu Roş şi podul rutier, cu faţa spre sediul PNL, în mijlocul intersecţiei. Cei doi poliţişti au observat că un bărbat, identificat ulterior ca fiind S.B.I., o lovea în mod repetat pe femeia de pe scaunul şoferului, amplasat pe partea dreaptă, inculpata Stratulat Oana Cristina, aceasta din urmă ţipând de durere”, se arată în motivarea judecătorilor.

Judecătorii mai spun că femeia l-a bătut şi pe soţ atunci când poliţiştii i-au solicitat acestuia actele de identitate, fiind din nou necesară intervenţia oamenilor legii între cei doi. 

„După despăţirea celor doi, în timp ce agentul M. îl ţinea pe bărbat, care pentru moment părea că se calmase, inculpata Stratulat Oana Cristina a încercat să îl lovească peste faţă pe agentul C.D. reuşind doar să îl zgîrie. Întrucât atenţia agentului M. s-a îndreptat spre acest incident, S.B. a adoptat brusc o atitudine violentă faţă de acesta, reuşind să îl lovească în zona feţei, ceea ce i-a determinat pe ambii agenţi de poliţie să procedeze la punerea la pământ şi imobilizarea acestuia, timp în care inculpata a intervenit în sprijinul soţului său, trăgându-l pe agentul C. de haină şi de mână“, se mai arată în motivare.Observator.tv

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri