Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul se pregătește pentru evacuarea civililor din Rafah

Israelul se pregătește pentru evacuarea civililor din Rafah

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul israelian al Apărării a cumpărat zeci de mii de corturi, pregătind evacuarea civililor din Rafah în perspectiva unui atac în zona pe care o consideră ultimul bastion al grupării Hamas.

Israelul a pregătit zeci de mii de corturi pentru civilii palestinieni pe care intenționează să îi evacueze din Rafah în următoarele săptămâni, înaintea unui asalt asupra orașului pe care îl consideră ultimul bastion al Hamas în Fâșia Gaza, au declarat miercuri surse israeliene.

Populația din Rafah, zonă aflată la granița cu Egiptul, a crescut în ultimele luni cu peste un milion de palestinieni care au fugit din restul Fâșiei Gaza în urma ofensivei israeliene. Soarta palestinienilor din Gaza îngrijorează atât puterile occidentale, cât și Cairo, care a exclus primirea de refugiați în Peninsula Sinai, relevă Reuters.

După săptămâni de discuții cu Statele Unite despre garanțiile civile, Ministerul israelian al Apărării a cumpărat 40.000 de corturi, fiecare cu o capacitate de 10-12 persoane, pentru palestinienii care ar urma să fie relocați din Rafah, au declarat surse guvernamentale israeliene.

O înregistrare video care a circulat online pare să arate rânduri de corturi care se ridică în Khan Younis, un oraș situat la aproximativ 5 km de Rafah.

Deși nu a discutat planuri de luptă specifice, armata israeliană a semnalat din ce în ce mai des că este pregătită să acționeze la Rafah.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: hamas atac evacuare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri