Jurnalul.ro Ştiri Externe Haos: SUA își lasă aliații pe mâna dușmanilor

Haos: SUA își lasă aliații pe mâna dușmanilor

de Şerban Mihăilă    |   

Pe fondul divizărilor fără precedent din societatea americană, ultimele zile ale celei mai haotice și pătimașe campanii electorale prezidențiale din istoria SUA au împins la un nivel extrem de periculos riscul apariției unor crize globale cu efecte devastatoare pentru următoarele decenii. Adversarii Americii simt „vidul de putere” din SUA, provocat de disputele politice interne aprinse, și sunt pregătiți să-i lovească pe aliații Washingtonului.   

 

Pe fondul incertitudinii generale declanșate de efectele devastatoare ale pandemiei de coronavirus și ale declarațiilor instigatoare ale președintelui Trump, care pune la îndoială credibilitatea alegerilor pentru Casa Albă și dă de înțeles că nu va accepta o eventuală înfrângere, administrația de la Washington și întreaga clasă politică americană sunt angrenate într-o încleștare electorală extremă. Până și șeful diplomației americane, Mike Pompeo, și secretarul Apărării, Mark Esper, par cooptați în rândul echipei de campanie a lui Trump, fiind acuzați de liderii democrați că organizează evenimente numai în state-cheie pentru bătălia electorală, care ar trebui să ia sfârșit pe 3 noiembrie. Acest scenariu, derulat tot mai intens în ultimele săptămâni, devine un coșmar prelungit și pentru aliații tradiționali ai Casei Albe, care au observat că inamicii lor au preluat inițiativa, profitând de haosul intern american.

 

Apatie americană

 

„În regiunea noastră, simțim că America nu mai are timp, disponibilitate, resurse sau voință politică pentru a ne acorda atenție. Simțim, de asemenea, un fel de vid de putere”, remarca recent un oficial din zona statelor baltice, citat de „The Washington Examiner”. „Simțim absența Americii din regiunea noastră, iar acest lucru are câteva conotații negative”, a adăugat el. Foarte probabil, oficialul baltic s-a referit la apatia SUA față de reprimarea protestelor din Belarus, acolo unde Rusia și-a consolidat poziția în ultimele săptămâni. De altfel, propagarea generală a acestui sentiment de nepăsare a lăsat o mulțime de aliați ai SUA într-o poziție vulnerabilă în fața pericolului reprezentat de strategiile expansioniste ale Rusiei și Chinei. Mai mult, nesiguranța indusă de Washington în privința asigurării securității aliaților săi pare să fi dus și la o exacerbare a tensiunilor interne chiar între membrii NATO. „Erdogan devine tot mai dispus să-și asume riscuri și, pe măsură ce ne apropiem de data alegerilor, se simte tot mai îmboldit să facă acest lucru”, a remarcat parlamentarul grec Dimitrios Kairidis, citat de „The Washington Examiner”. „El vede un vid de putere la Washington, pe care vrea să-l exploateze”, a adăugat Kairidis, referindu-se la tensiunile provocate de politica agresivă a președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, în Marea Mediterană, care a generat critici vehemente din partea Greciei, aliatul său din NATO. Erdogan a forțat însă nota și în cazul conflictului din Nagorno-Karabah și, mai ales, în cel al testării amamentului antirachetă S-400, achiziționat de la ruși, deși Turcia e membru al alianței transatlantice. Potrivit unei legi americane, care interzice încurajarea industriei ruse de apărare, urmează ca Ankara să fie sancționată pentru achiziționarea sistemelor S-400. Graba cu care Erdogan a testat S-400 poate indica însă faptul că liderul turc se așteaptă la înfrângerea lui Trump, amicul său politic, în alegerile din noiembrie. „E mult mai probabil ca Trump să-i dea sancțiuni mai blânde decât Biden. Poate, din perspectiva lui Erdogan, este mai bine să fie sancționat acum decât mai târziu”, spune un fost parlamentar turc, citat de aceeași publicație americană. 

 

Taiwan, în pericol

 

Riscurile unei crize globale cresc substanțial, în cazul în care rezultatul alegerilor din SUA rămâne în aer. Dacă Trump nu ar accepta o eventuală înfrângere, așa cum a dat de înțeles în repetate rânduri, o incertitudine politică prelungită în SUA s-ar putea dovedi fatală pentru Taiwan, teritoriu în jurul căruia armata chineză a declanșat ample exerciții militare în ultima vreme. De altfel, chiar și perioada scursă după aflarea unui rezultat final necontestat și inaugurarea unui nou mandat prezidențial la Casa Albă ar putea oferi Chinei o fereastră suficientă pentru o intervenție militară rapidă contra conducerii de la Taipei. Deși Mark Esper a dat recent asigurări că SUA sunt pregătite pentru orice criză apărută din senin, cuvintele sale nu mai par să aibă aceeași acoperire, în noul context electoral american.

 

Dacă Trump ar fi înfrânt și nu ar accepta rezultatul, situația ar deveni foarte confuză. Nu știu dacă SUA ar mai putea ajuta Taiwanul”.

Oficial asiatic

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri