Participanţii la cel de-al V-lea Congres al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) au transmis sâmbătă mesaje în favoarea autonomiei maghiarilor, acesta fiind unul dintre obiectivele principale ale formaţiunii.
Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Zakonyi Botond, a citit mesajul comun al vicepremierului Ungariei, Semjen Zsolt, şi al secretarului de stat de la Budapesta pentru politici naţionale Potapi Arpad, în care se arată că toate comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic au dreptul la autonomie.
"Noi dorim de fiecare dată să ni se respecte drepturile. Trăim timpuri în care drapele noastre sunt îndepărtate de pe faţade şi ne sunt închise şcolile. Ungaria are o responsabilitate faţă de minoritatea maghiară de peste hotare iar acea trădare naţională din 5 decembrie 2004 nu se mai poate repeta (referendumul privind acordarea dublei cetăţenii, care nu a fost validat din cauza prezenţei scăzute la vot - n.r.). Toate comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic au dreptul la autonomie, tot ceea ce e natural în Tirolul de Sud şi în insulele Aland trebuie să fie natural şi în Bazinul Carpatic", se arată în mesajul celor doi oficiali maghiari, potrivit traducerii oficiale.
Prezentă la eveniment, Jill Evans, europarlamentar din Ţara Galilor şi vicepreşedinte al Alianţei Libere Europene (European Free Alliance - EFA), care reuneşte mişcările autonomiste şi regionaliste, a afirmat de la tribuna congresului PPMT că "autonomia este normală", iar vocea fiecărei naţiuni trebuie auzită în limba ei.
"EFA sprijină dreptul la autonomie, sprijină iniţiativa de autonomie a Ţinutului Secuiesc. După cum EFA îi sprijină pe cei din Ţara Galilor, EFA se angajează să vă sprijine şi pe dumneavoastră în utilizarea liberă a limbii materne", a spus Jill Evans.
La rândul său, Apati Istvan, parlamentar al partidului Jobbik, a avut cuvinte de apreciere la adresa PPMT, pentru care "autonomia teritorială nu este un produs politic, nu sunt fraze politice fără conţinut, doar de dragul alegerilor, ci este o misiune asumată cu consecvenţă".
El a arătat că partidul pe care îl reprezintă se pronunţă împotriva oricăror iniţiative de la Bucureşti care ar pune sub semnul întrebării "dreptul maghiarilor la dobândirea unor drepturi culturale" şi a amintit că "Ungaria a solicitat ţărilor din jur garantarea autonomiei şi respectarea şi lărgirea drepturile existente pentru minorităţi".
La lucrările Congresului PPMT a fost prezent şi europarlamentarul FIDESZ (partidul de guvernământ din Ungaria - n.r.) Tokes Laszlo care a afirmat că problema autonomiei este, pentru maghiari, "o chestiune de viaţă şi moarte", o chestiune de "distrugere sau rămânere", susţinând că identitatea maghiarilor este în pericol.
"Noi, practic, ne protejăm identitatea, despre acest lucru am vorbit şi în legătură cu Uniunea Europeană, întotdeauna ne-am protejat identitatea. Noi vrem să ne integrăm în Europa şi nu să ne asimilăm, noi vrem să ne integrăm în România, în societatea românească şi nu să ne asimilăm. Este o diferenţă enormă", a spus Tokes.
Şi preşedintele PPMT, Szilagy Zsolt, care va candida pentru încă un mandat, a spus că partidul pe care îl conduce doreşte aplicarea acelor modele de autonomie care şi-au dovedit viabilitatea în Vestul Europei.
"Dorim, deci, în continuare, să realizăm o autoguvernare a Ţinutului Secuiesc, dorim statut special pentru minorităţile autohtone din România, dorim autonomie culturală pentru maghiarii care trăiesc în diaspora şi dorim o modernizare structurală a României prin devoluţie şi busola care ne ghidează sunt exemplele Germaniei şi Austriei şi anume devoluţia puterii de la centrală spre regiuni, care sunt capabile şi cer dreptul la autoguvernare. Credem, deci, că regiunile istorice ale României sunt capabile de autoguvernare, nu vrem, deci, numai libertate maghiarilor, avem o concepţie generală pentru autoguvernarea comunităţilor istorice şi a regiunilor istorice din România. Şi cred că România nu poate fi liberă la 100 de ani, dacă tot ne pregătim de aniversarea de 100 de ani, nu poate fi liberă numai prin libertatea românilor sau numai prin libertatea maghiarilor, România trebuie să fie patria care dă libertate atât românilor, cât şi maghiarilor", a spus Szilagy Zsolt.
La Congresul PPMT de la Odorheiu Secuiesc participă peste 150 de delegaţi, urmând să se aducă modificări la statutul formaţiunii şi să fie aleasă o nouă conducere. AGERPRES