Un bărbat a murit şi alţi şapte au fost răniţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui accident produs pe DN 13 B, după ce o autoutilitară a părăsit carosabilul şi s-a izbit violent de un copac.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, accidentul s-a produs între localităţile Joseni şi Gheorgheni şi s-a soldat cu decesul unui tânăr de 37 ani, şoferul autoutilitarei, şi rănirea a altor şapte bărbaţi, dintre care trei au rămas încarceraţi.
Patru dintre persoanele rănite au fost preluate de echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, iar celelalte trei de echipaje SMURD, care le-au transportat la Spitalul municipal din Gheorgheni.
Alina Ciubotariu a precizat că şase dintre răniţi au fost transportaţi în cursul nopţii la Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc, unul în stare critică, în comă, iar ceilalţi având fracturi deschise la membre.
Răniţii au vârste cuprinse între 19 şi 51 ani şi sunt din comunele Joseni şi Remetea.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a precizat pentru AGERPRES că accidentul s-a produs pe fondul oboselii accentuate, din cauza căreia şoferul, din localitatea Remetea, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a lovit frontal de un copac.