Jurnalul.ro Ştiri Externe Hezbollah, cu rachetele pe Israel

Hezbollah, cu rachetele pe Israel

de Şerban Mihăilă    |   

Liderul organizației teroriste Hezbollah, Hassan Nasrallah, a declarat că balanța de putere dintre mișcarea șiită libaneză și Israel s-a schimbat, deoarece gruparea sa a reușit să pună mâna pe rachete de mare precizie, în pofida eforturilor disperate ale statului evreu de a opri înarmarea unităților de gherilă.

„Toate încercările voastre de a împiedica înarmarea Hezbollah cu rachete de mare precizie au fost date peste cap”, a spus Nasrallah, adresându-se Ierusalimului, într-un discurs rostit ieri, cu ocazia sărbătorii religioase Ashura, extrem de importantă pentru musulmanii şiiţi. „Dispunem acum de aceste rachete, care, dacă vor fi folosite într-un viitor război, vor schimba întreaga ecuație militară din zonă”, a adăugat el, citat de „The Jerusalem Post”. Sponsorizați de Iran și inamici înverşunați ai statului evreu, militanții Hezbollah sprijină regimul sirian al preşedintelui Bashar al-Assad, în condițiile în care Damascul şi aliaţii săi sunt vizaţi în mod constant de raiduri israeliene pe teritoriul Siriei. Între principalele obiective ale acestor atacuri, susțin oficialitățile de la Ierusalim, figurează și împiedicarea „transferului de arme sofisticate” din Iran către Hezbollah.  Generalii israelieni se tem că iranienii intenționează să construiască fabrici și instalații de armament sofisticat pe teritoriile Siriei și Libanului și, în același timp, acuză Teheranul de înarmarea organizației Hezbollah, în vederea unor viitoare atacuri de amploare împotriva Israelului. Marți, autoritățile de la Ierusalim au recunoscut că au atacat o bază militară siriană din provincia Latakia, în care se pregătea un transfer de sisteme din Iran pentru producerea de rachete de mare precizie pentru Hezbollahul din Liban.

Potrivit armatei israeliene, Hezbollah dispune de un număr variind între 100.000 şi 120.000 de proiectile şi rachete cu rază scurtă de acţiune, precum şi de câteva sute de rachete cu rază lungă de acţiune.

Subiecte în articol: hezbollah
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri