Jurnalul.ro Cultură Muzica Horia Brenciu și-a ales concurenții care vor intra la duel, la ”X Factor”

Horia Brenciu și-a ales concurenții care vor intra la duel, la ”X Factor”

Horia Brenciu și-a ales seara trecută cei patru concurenți care vor intra la Dueluri și printre care speră să fie și marele câștigător X Factor” de anul acesta.

Cristian Nistor devenea cunoscut în urmă cu 11 ani după ce a lansat piesa ”Coji de portocală”, împreună cu Simona Nae. Deși piesa încă le este cunoscută multora, numele lui Cristian are rezonanță doar în grupuri restrânse din lumea muzicală din România, spre amărăciunea sa, așa că a decis să participe la audițiile ”X Factor” ca un ultim ”examen” al carierei sale. Și cum a trecut de primul test, vineri seara Cristi Nistor a intrat la ”examenul” Bootcamp.

”Cel mai nefericit moment al vieții mele a fost în 2013, după ce a murit tatăl meu, care m-a susținut mereu. El va fi reperul meu și în această seară. În urma apariției la audiții, m-am reconectat cu mulți oameni, a trecut vremea în care aveam ceva de dovedit, acum vreau să fiu eu”, a povestit Cristi, care a intrat primul pe scenă și reușit să spargă gheața rezervându-și primul scaun.

Venit din Bulgaria, unde este deja o vedetă, Georgi Simeonov a câștigat simpatia juraților și ocazia de a devenit cunoscut și în alte țări. ”În țara mea sunt cunoscut ca JJ, dar am venit la

Maria Gogu, zisă și Sandra, a venit la audițiile ”X Factor” împreună cu o prietenă alături de care cântă la petreceri într-un restaurant din Târgoviște. Deși ambele au trecut de proba audițiilor, doar Sandra a reușit să ajungă în Bootcamp, în echipa lui Horia Brenciu. ”Mă așteptam să ajung aici”, a spus senină Sandra.

Experiența pe scenă și-a spus însă cuvântul, iar prestația Sandrei a fost una cu adevărat fierbinte, astfel că Horia Brenciu a decis să îi ofere acesteia un scaun. ”Ea a fost un pachet foarte bun, a cântat foarte bine, a făcut tot ce trebuia pentru a-i oferi un loc”, a spus Brenciu.    

            Chigbundu Michael Obinna sau, mai pe scurt, Mike Obinna s-a născut în Nigeria, iar pentru că tatăl său este episcop, și el, și cei trei frați mai mari ai săi, au crescut cu muzica de cor alături și înconjurați de multe cărți. Mike a venit în România în urmă cu mai bine de zece ani pentru a studia la Facultatea de Medicină din Timișoara, iar în prezent lucrează ca radiolog la o clinică privată. Pentru că nu este doar un medic dedicat, ci și un artist talentat, Mike a trecut cu succes de proba audițiilor și a intrat în Bootcamp, în echipa lui Horia Brenciu.

”Am realizat în acel moment că lucrurile s-au aranjat. Am venit aici pentru că vreau să învăț”, a povestit Mike despre momentul în care a primit vestea. Momentul său a fost intens dezbătut de către cei patru jurați, dar, în cele din urmă, Horia a decis să îi ofere cel de-al patrulea scaun disponibil, făcând astfel așteptarea mult mai grea pentru concurenții care urmau.

Vlad Gliga un tânăr de 28 de ani din Cluj-Napoca, care provine dintr-o familie în care muzica este tradiție, a ajuns în Bootcamp cu puțin noroc. Fiind al 11-lea selectat în grupa de peste 24 de ani, Vlad era, așadar pe lista de rezerve. Norocul său a fost că cel de-al zecelea concurent nu a mai putut veni la București pentru a participa la Bootcamp, astfel că a fost sunat următorul pe listă, Vlad Gliga. Chiar dacă pornea cu un handicap, neavând timp să se pregătească, Vlad a acceptat provocarea de a se urca în primul avion și de a zbura de la Cluj-Napoca direct pe scena plină de emoții, în Bootcamp. Din fericire, scena nu îi este străină, chiar dacă lucrează ca asistent manager în timpul zilei, așa că Vlad a transformat toată tensiunea acumulată într-o emoție pură, turnată în melodia sa.

Întrebat de ce a terminat cântecul în lacrimi, Vlad a mărturisit că s-a logodit cu doar câteva zile înainte de a fi chemat în Bootcamp, iar toate aceste trăiri și-au făcut loc în interpretarea sa. Lăudat de jurați, Vlad și-a făcut loc pe scaune, iar cel care s-a ridicat a fost Mike Obinna.

Miruna Ionescu, în vârstă de 25 de ani, care în 2013 era cunoscută în Pitești ca o cântăreață de rap, a fost atunci acuzată de trafic de droguri. De atunci, aceasta a studiat pentru a deveni psiholog terapeut și plănuiește să își deschidă un cabinet, însă între timp nu renunță la vlogging și la muzică. Cei patru jurați au apreciat prestația sa și chiar și cele 35 de tatuaje, iar Miru a trecut de audiții cu 4 de DA, iar în Bootcamp a intrat nerăbdătoare să arate ce surprize le-a mai rezervat juraților. Într-un costum în carouri, cu o pipă și pălărie, Miru a pus în scenă un moment deosebit pentru a cânta piesa ”Vagabondul vieții mele” într-o manieră cât se poate de personală.

”Pentru mine e puțin subiectiv, pentru că eu am apucat să trăiesc perioada asta de boemie, iar eu nu te-am crezut! Cuvintele au trecut pe lângă mine cu viteza luminii”, a spus Ștefan Bănică, iar Horia a fost și el intrigat de prestația Mirunei. ”Îți mulțumesc că ai trezit nostalgii în rândul juraților, dar din păcate își spun că nu vei continua în X Factor”, i-a spus Horia.    

            Katerina Biehu, o tânără de 25 de ani din Ucraina, a plecat acasă cu patru de ”DA” și multe cuvinte de laudă după audiții. Katerina a mărturisit că se simte foarte apropiată de cultura română și că nu ar vrea să se lanseze în muzică în Ucraina, ci în țara noastră. Iar reacțiile juraților i-au dat curaj. Mai mult, Katerina a primit acum șansa de a reveni în Bootcamp, iar momentul ei a fost pregătit cu minuțiozitate: de la cusutul hainelor cu propriile mâini, până la interpretare.

            Prestația sa a impresionat chiar și concurenții care ocupau deja un scaun, mai ales pe Sandra, cea pe care Katerina a și înlocuit-o în cele din urmă.

 Jeremy Ragsdale este un profesor de canto din SUA, care s-a îndrăgostit de țara noastră în luna aprilie, iar de atunci a venit de mai multe ori în vizită. Reprezentația sa din audiții, recompensată în unanimitate cu DA, se pare că îl va ajuta să devină rapid cunoscut în toată România. ”De când așteptam! Ai cântat excepțional!”, a izbucnit Bănică jr la finalul melodiei ”I put a spell on you”.

”S-ar putea ca tu să fii câștigătorul X Factor de anul acesta!”, a mai apucat să spună și Carla’s Dreams, înainte ca jurații să se alăture lui Jeremy pe scenă pentru a cânta alături de acesta, acompaniați la pian de către Ștefan Bănică jr. Vraja nu s-a risipit nici vineri seara, când Jeremy a pus în scenă un nou moment de senzație în Bootcamp și și-a câștigat fără prea mari emoții un scaun.

”Eu am o singură întrebare... cine se va ridica de pe scaun?”, a spus Carla’s Dreams la finalul melodiei ”I have nothing” interpretate de Jeremy. Iar răspunsul lui Horia a fost destul de succint, venind rândul lui Cristi Nistor să se ridice și să îi facă loc lui Ragsdale.

 Alexandra Crăescu este o cântăreață cunoscută în lumea artistică de mai mulți ani, iar anul acesta a ajuns chiar și în semifinala Eurovision România, însă tânăra nu este încă pe deplin mulțumită de performanțele sale.  Cântăreața a colaborat până acum cu nume mari din industria muzicală din România, de la Direcția 5 la Proconsul sau Paula Seling și chiar și cu Ștefan Bănică jr. De altfel, cei doi colaborează de aproape cinci ani, însă Alexandra nu i-a spus acestuia că a decis să se înscrie la audițiile ”X Factor”. După ce a auzit-o cântând, Delia s-a arătat încrezătoare că Alexandra nu va avea o problemă să ajungă până cel puțin în galele live, iar cel puțin până acum, se pare că a avut dreptate. Alexandra a uimit din nou jurații cu o reprezentație în forță, o adevărată demonstrație pentru toate calitățile sale vocale, astfel că l-a convins pe mentorul său, Horia Brenciu, să îi ofere un scaun.

O alegere care s-a dovedit foarte grea, având în vedere că toate cele patru scaune erau deja ocupate. După ce a pus în balanță cei patru concurenți care le ocupau, Brenciu a decis ca Alexandra să îl înlocuiască în echipa sa pe Georgi Simeonov.  

Cristian Armando Drăgan a plecat din România în urmă cu trei ani pentru că nu reușea să își găsească de muncă, iar în prezent este angajat la o firmă de transport în Anglia, la Liverpool. Pentru șefii săi, este un român muncitor și serios, care a avansat rapid în companie, însă pe strada Church, din centrul orașului, este o vedetă în toată regula. Aceasta pentru că Armando obișnuiește ca în timpul liber să își ia chitara și să cânte pentru trecători.             Coverurile sale după melodiile lui Ed Sheeran au fost atât de apreciate, încât s-au viralizat rapid pe site-urile de socializare. După ce a trecut cu multe aprecieri de etapa audițiilor, Cristian și-a făcut loc și în Bootcamp, în echipa lui Horia Brenciu.

 Cristian a rezistat o seară întreagă emoțiilor și a intrat ultimul din grupă, cu speranța că își va putea face loc pe unul dintre cele patru scaune. Din păcate, deși prestația lui a fost lăudată de Horia, care l-a încurajat să se dedice muzicii, Cristian nu a primit un loc în echipa juratului.

Ca urmare, cei patru membri ai grupei lui Horia Brenciu care au trecut de Bootcamp sunt Vlad Gliga, Katerina Biehu, Alexandra Crăiescu și Jeremy Ragsdale. Aceștia de vor împărți în echipe pentru a intra la dueluri după cum urmează: Vlad Gliga - Jeremy Ragsdale și Katerina Biehu - Alexandra Crăiescu.

Următoarea ediție de Bootcamp va fi difuzată săptămâna viitoare! Carla’s Dreams intră în scenă joi, 7 decembrie cu grupurile de anul acesta.

Astfel, Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică jr și Carla’s Dreams au ales componența perechilor care vor intra la Dueluri, vineri, pe 8 decembrie, de la ora 21.15. Doar jumătate dintre aceștia vor trece în etapa următoare, cea a galelor live.

 

Lor li se adaugă și un concurent surpriză pe care telespectatorii l-au votat pe parcursul edițiilor. ”Finalistul publicului” va fi aflat abia în etapa galelor live, iar dacă acesta este unul dintre cei 8 finaliști, se califică în etapa aalelor următorul clasat.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri