Jurnalul.ro Horoscop Horoscop. Cea mai bună metodă pentru detoxifiere, în funcție de semnul zodiacal

Horoscop. Cea mai bună metodă pentru detoxifiere, în funcție de semnul zodiacal

Detoxifierea este un process prin care se urmărește eliminarea din corp a toxinelor și a substanțelor nesănătoase. Pentru unele persoane, procesul include eliminarea lucrurilor care sunt toxice pentru minte sau pentru partea emoțională. În fond, detoxifierea este un proces de curățare, un mod prin care se oferă corpului lucrurile de care are nevoie, de la interior către exterior, notează Your Tango.

Când eliminăm toxinele din corpul nostru și stresul din viețile noastre, suntem mai protejați de boli și, astfel, o să trăim o viață mai lungă și mai sănătoasă. Având în vedere că există atât de multe metode de detoxifiere, este posibil să nu știi pe care să o alegi. Publicația Your Tango prezintă cele mai bune metode de detoxifiere în funcție de semnul zodiacal.

Berbec

Berbecii ar putea opta pentru o tabără de instruire. Sportul îi va ajuta să-și schimbe stilul de viață și, astfel, să renunțe la obiceiurile nesănătoase. În plus, o astfel de tabără le va antrena spiritul competitiv.

Taur

Taurii pot opta pentru un spa, astfel relaxarea îi va ajuta să elimine tot stresul pe care îl acumulează. Taurii sunt adepții experiențelor senzoriale, prin urmare masajul, yoga și încercarea mâncărurilor sănătoase îi va ajuta.

Gemeni

Dacă Gemenii vor să încerce detoxifierea, aceștia vor încerca mai multe lucruri deodată. Astfel, aceștia ar putea să meargă la un terapeut, pentru a scăpa de gândirea toxică, ar putea să înceapă să facă sport și să elimine alimentele nesănătoase din dietă.

Rac

Cea mai importantă etapă în detoxifierea unui Rac este eliminarea stresului, așa că cel mai bine ar fi să opteze pentru o pauză în natură, de unul singur. Pot încerca drumeții sau pur și simplu pot sta la plajă pentru a putea elimina toată energia negativă.

Leu

Leii au o concentrare și o putere de invidiat, astfel încât au disciplina necesară pentru a face ceva pentru ei. Totuși, pentru ca lucrurile să funcționeze pe termen lung, aceștia trebuia să aibă un partener cu care să lucreze la detoxifiere.

Fecioară

Un mod bun de detoxifiere pentru o Fecioară reprezintă eliminarea din locuință a tuturor lucrurilor care aduc energie negativă. Când o Fecioară este înconjurată de o mulțime de lucruri, indiferent de cât de bine sunt organizate, poate avea probleme de concentrare.

Balanță

Cea mai bună detoxifiere pentru o Balanță este eliminarea oamenilor toxici din viața sa. Nu este un lucru ușor pentru o Balanță, având în vedere că este o persoană loailă, însă este un lucru pe care trebuie să-l facă.

Scorpion

Scorpionii sunt persoane intime și intense, prin urmare cea mai bună detoxifiere constă în renunțarea la responsabilități pentru a se concentra pe propriile dorințe, pasiuni și, în general, lucruri care îi fac să se simtă împliniți.

Săgetător

Apa este un element important al detoxifierii pentru Săgetători. Aceștia au nevoie să facă un efort special pentru a bea cât de multă apă este nevoie pentru a elimina toxinele. Săgetătorii ar putea opta pentru hidroterapie.

Capricorn

Râsul este cea mai bună formă de detoxifiere pentru Capricorni. Pentru a se simți mai bine, aceștia trebuie să petreacă timp de calitate cu oameni care îi fac să zâmbească. Capricornii au nevoie de o vacanță.

Vărsător

Vărsătorii au tendința de a fi foarte intelectuali, așa că detoxifierea trebuie să curpindă o relaxare completă, care să îi facă să ia o pauză de la toată analiza pe care o fac. Meditația poate reprezenta o soluție.

Pești

Cea mai bună curățare pentru Pești este curățarea emoțională. Astfel, această formă de detoxifiere îi va ajuta să elimine emoțiile negative și să renunțe la lucrurile care i-au rănit.

 

Subiecte în articol: detoxifiere horoscop
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri