Jurnalul.ro Ştiri Politică Hotărârea CSAT în privinţa bugetului pe 2017

Hotărârea CSAT în privinţa bugetului pe 2017

Klaus Iohannis a declarat că bugetul propus de guvernul Grindeanu este unul problematic, creşterea foarte mare a cheltuielilor. Bugetul este prea optimist, soraevaluat, fără să existe o explicaţie pertinentă pentru creşterea de 15%.

Chiar dacă economia României va creşte, una atât de mare este greu de realizat, a declarat preşedintele.

În acest context nu se înţelege de ce bugetele în domeniile securităţii au fost scăzute.

Alocarea de 2% din buget pentru MApN trebuie exectutat.

"Am analizat toate aceste bugete şi în final CSAT a avizat favorabil bugetele pe securitate naţională", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni. 
 

Preşedintele Iohannis a arătat că Guvernul, prin premierul Sorin Grindeanu şi ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, s-a angajat ca la rectificarea bugetară să vină cu completarea acestor sume "acolo unde apar probleme, în special în domeniul salarizării personalului". 

"Cu această remarcă a fost avizat proiectul de buget", a adăugat Iohannis. 

Potrivit acestuia, pe ordinea de zi a CSAT a existat un singur punct care s-a referit la avizarea proiectelor de buget pentru ordonatorii din domeniul securităţii naţionale. 

Şeful statului a subliniat că avizul CSAT în acest caz este obligatoriu. 

"Guvernul a pregătit un proiect de buget pe care doreşte să-l trimită în Parlament şi pentru acest lucru este nevoie de avizul CSAT. Acest buget pe care Guvernul l-a pregătit şi este gata să-l trimită în Parlament mi se pare problematic. Acest buget prevede o creştere foarte mare a cheltuielilor şi, după părerea specialiştilor şi după părerea mea, acest buget este prea optimist, supraevaluat, fără să existe o explicaţie pertinentă pentru această creştere foarte mare - în jur de 15%. Chiar dacă considerăm că economia României va creşte, lucru pe care ni-l dorim cu toţii, o creştere atât de mare este greu de realizat. În acest context, este cu atât mai greu de realizat de ce bugetele în domeniul securităţii naţionale în unele zone au fost scăzute", a spus Iohannis. 

El a indicat că proiectul de buget prevede o alocare de 2% pentru Ministerul Apărării Naţionale, arătând că acesta corespunde cu angajamentele în vigoare. 

"Este important de subliniat că acest buget trebuie şi executat cu folos pentru România şi pentru securitatea naţională a României. Mai simplu spus - este extrem de important ca aceşti bani alocaţi Ministerului Apărării Naţionale să fie folosiţi pentru programe de dotare pe termen lung, care realmente duc la o modernizare a dotării în România", a menţionat Iohannis. 

Şeful statului a arătat că bugetul pentru MAI este într-o zonă foarte apropiată cu cel de anul trecut, iar celelalte bugete ale instituţiilor din domeniul securităţii naţionale sunt scăzute cu aproximativ 10% faţă de 2016. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri