Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Hotelierii cer anularea ordinului ANPC pentru descrierea ingredientelor

Hotelierii cer anularea ordinului ANPC pentru descrierea ingredientelor

de Diana Scarlat    |   

Pe 20 decembrie ar trebui să înceapă raziile Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în restaurante, baruri, covrigării, patiserii, șaormerii, hoteluri și pensiuni care vând mâncare, pentru a se vedea dacă au reușit să scrie listele cu ingrediente pentru toate produsele.

Hotelierii au găsit două probleme în aplicarea acestui Ordin care le face imposibilă activitatea: ANPC a uitat să-i anunțe oficial, cu 30 de zile înainte de a emite documentul, așa cum prevede legea, dar a mai uitat și să spună că textul a fost preluat și tradus doar parțial dintr-o directivă europeană. Dacă l-ar fi tradus integral, le-ar fi dat șansa cârciumarilor să explice și prin viu grai ce conține mâncarea, la cererea clienților. Pe baza acestor nereguli se cere anularea Ordinului. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, cei amendați au temeiul legal pentru a câștiga viitoarele procese cu Autoritatea, iar astfel statul român va plăti despăgubiri.

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (F.P.T.R.) a transmis o adresă către ANPC, dar și către premierul Nicolae Ciucă, cerând anularea, înainte de 20 decembrie, a Ordinul Președintelui ANPC nr. 201 din 19 aprilie 2022 privind furnizarea de informații la comercializarea produselor finite și a mâncărurilor din unitățile de restaurație colective. Ca argumente, se arată că la emiterea acestui Ordin nu au fost respectate dispozițiile art. 7 alin (3) din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Această dispoziție obligă Autoritatea să transmită documentul și intenția de reglementare cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare a acestuia de către autorităţile publice. Este un viciu de procedură care, din punct de vedere juridic, ar trebui să ducă la decizia de anulare a acestui Ordin. „Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanţă asupra mediului de afaceri se transmite de către iniţiator cu cel puțin 30 de zile înainte de supunerea spre avizare, asociaţiilor de afaceri şi altor asociaţii legal constituite, pe domenii specifice de activitate, dar nu a fost transmis. Proiectul de ordin a fost supus dezbaterii publice fără a fi informate asociaţiile, pe domenii specifice de activitate”, explică reprezentanții FPTR.

Haosul care urmează după aplicare

Cu alte cuvinte, FPTR cere, exact ca în instanța de judecată, să se constate viciul de procedură, deși ANPC poate susține în continuare că informația a apărut inclusiv în presă, deci ar fi trebuit să afle și cei în cauză. Aici intervine diferența dintre realitatea obiectivă și cea juridică, iar în cazul în care Ordinul nu se anulează, cei care ar urma să fie amendați pot da Autoritatea în judecată și în baza prevederilor legale enunțate în adresa FPTR vor câștiga procesele cu statul.

Asta înseamnă haos general, nu doar în HoReCa, ci și în sistemul de justiție, care deja e sufocat de dosare. Dar mai înseamnă și foarte mulți bani pe care statul român urmează să-i plătească părții vătămate, calculând toate pagubele pe care le-ar produce aplicarea acestuia. Statul ar urma să plătească și toate cheltuielile de judecată, nu doar despăgubirile.

„Respectarea procedurii de adoptare a actului administrativ reprezintă una din condițiile de legalitate ale acestuia, iar sancțiunea ce intervine în lipsa unei astfel de condiții este nulitatea actului administrativ”, este prevederea legală în cazul emiterii unui astfel de Ordin.

Tradus doar parțial dintr-o reglementare UE

Hotelierii îl mai anunță pe președintele ANPC că, prin omisiune, specialiștii și juriștii care au elaborat și au supus aprobării actul normativ, au încălcat flagrant Regulamentul UE nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului Europei din 25 octombrie 2011, pentru că art. 2 lit (b) din Ordinul Președintelui ANPC 201/19.04.2022 nu a preluat în integralitate art. 2 alin (2) lit. (a) din Regulament, așa cum celelalte articole au fost transpuse în Ordin: „informații referitoare la produsele alimentare” înseamnă informațiile referitoare la un produs alimentar, puse la dispoziția consumatorului final prin intermediul unei etichete, al altor documente însoțitoare sau prin orice alte mijloace, inclusiv instrumente ale tehnologiei moderne sau comunicare verbală”.

Adică UE îi lasă pe cârciumari să le explice și prin viu grai clienților ce conține mâncarea din farfurie, dacă cer asta consumatorii, însă ANPC omite această parte din legea europeană și-i obligă pe toți să scrie manuale de utilizare pentru fiecare cârnat cu murături și fiecare sarma cu mămăligă din farfurie.

Pentru sănătatea noastră, vom mânca la Fast-Food

„Această omisiune pune în dificultate și în imposibilitatea respectării Ordinului Președintelui ANPC 201/19.04.2022 toți operatorii economici mici, care dețin structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare și alimentație publică de tip pensiuni, case de vacanță, vile, unități de alimentatie publică de până la 20-30 de locuri, la care procesul tehnologic este respectat, dar rețetarele clasice sau cele specifice unității se respectă parțial, de multe ori fiind înlocuite anumite materii prime și condimente, la solicitarea turiștilor”, mai spun reprezentanții FPTR.

Altfel spus, dacă în Delta Dunării mergem la o pensiune și comandăm știucă umplută, dar rețeta casei e cu roșii și noi ne dorim să fie cu ceapă, manualul de utilizare al știucii umplute trebuie să fie schimbat la fiecare modificare a rețetei. La fel și dacă sarmalele de pește apar în meniu ca fiind din crap de Dunăre, dar într-o zi se fac din barbun. Sau dacă în meniu apare pește prăjit, acoperit cu făină, dar clientul îl vrea dat prin mălai.

ANPC le cere acestor proprietari de restaurante să elaboreze manuale care să fie atașate la meniu, pentru fiecare produs în parte, ceea ce e imposibil exact în cazul mâncărurilor tradiționale, în timp ce Ordinul poate fi respectat doar de Fast-Food-uri, care au câteva rețete, produse standardizate și foarte multe E-uri – asumate, de altfel, de toate restaurantele de tip fast-food.

 

FPTR nu dorește o amânare a Ordinului ANPC, ci anularea lui. Hotelierii mai spun că dacă se vrea aplicarea acestui ordin, trebuie să includă și partea care acum lipsește din directiva europeană.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri