Tradiționalul pelerinaj organizat la moaștele Sfintei Parascheva a fost anulat anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, însă decizia autorităților de a interzice prezenţa pelerinilor care nu locuiesc în municipiul Iaşi i-a înfuriat pe credincioși, iar sărbătoarea s-a transformat într-un adevărat protest cu scandal.
Peste două sute de persoane s-au adunat în fața Catedralei Mitropolitane și au încercat să ajungă în apropierea raclei Sfintei Parascheva. Oamenii, mulți dintre ei fără măști, au stat înghesuiți, au huiduit și s-au certat și îmbrâncit cu jandarmii, cărora le-au cerut socoteală că nu sunt lăsați să ajungă la moaște. Cu steaguri tricolore în mâini și mesaje împotriva autorităților care au introdus restricții, pelerinii au forțat cordoanele de jandarmi și au intrarea în curtea catedralei.