Jurnalul.ro Ştiri Locale Hunedoara: Două persoane au fost rănite într-un accident pe drumul spre Mănăstirea Prislop

Hunedoara: Două persoane au fost rănite într-un accident pe drumul spre Mănăstirea Prislop

Două persoane au fost rănite duminică după amiază pe drumul care duce din Haţeg spre Mănăstirea Prislop, din judeţul Hunedoara, victimele, un bărbat de 43 de ani şi o femeie de 40 de ani, fiind transportate la spitalul din oraşul Haţeg pentru îngrijiri medicale.

"Bărbatul prezenta cu un traumatism cranian acut deschis, plăgi escoriate, iar femeia a suferit cu un traumatism cranian închis, hematom frontal, atac de panică. Victimele au fost preluate de echipaje ale Ambulanţei şi SMURD şi transportate la Centrul de Primiri Urgenţe din Haţeg", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

Alţi doi tineri, cu vârstele de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, duminică după amiază, după ce s-au răsturnat cu maşina pe DN 66, în zona localităţii Crivadia, victimele fiind transportate cu două ambulanţe la Spitalul de Urgenţă din Petroşani.

"Un bărbat de 19 ani prezintă un traumatism cranian şi multiple plăgi escoriate. Un alt bărbat, de 20 de ani, prezintă şi el un traumatism cranian, cu pierderea stării de conştienţă, şi, de asemenea, plăgi escoriate", a menţionat dr. Călin Dumitrescu.

Cele două accidente au avut loc pe fondul unui trafic desfăşurat în condiţii de ploaie, zona montană a judeţului Hunedoara aflându-se duminică sub incidenţa unei avertizări cod portocaliu, caracterizată prin rafale de vânt puternice. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri